Vegetaţia uscată se aprinde ca iasca în această perioadă marcată de secetă şi caniculă. O simplă neglijenţă poate provoca incendii care se propagă cu repeziciune, flăcările scăpate de sub control mistuind zeci, chiar sute de hectare. Numai în cursul zilei de miercuri, pompierii au stins trei incendii de vegetaţie uscată. Baloţii de paie de pe o mirişte de circa 200 de hectare, situată lângă cartierul Balta Blondă, s-au făcut scrum într-un incendiu izbucnit în urmă cu o săptămână. Un alt incendiu a mistuit la finele lunii iulie peste un hectar şi jumătate de vegetaţie uscată lângă Aeroportul Satu Mare.
Trei incendii de vegetaţie uscată într-o zi În cursul zilei de miercuri, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare au intervenit pentru limitarea şi stingerea a trei incendii în spaţii deschise, precum şi la unul în spaţiu închis. Urgenţele au fost anunţate prin apelul unic 112, fiind semnalate în decurs de 14 ore. Pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată izbucnite pe raza localităţilor Tătărăşti (au ars aproximativ şapte hectare de mirişte), Mărtineşti (au ars aproximativ un hectar de vegetaţie uscată) şi Negreşti Oaş (au ars aproximativ 300 mp de vegetaţie uscată).
Peste 200 ha de mirişte mistuite de flăcări Pompierii sătmăreni au fost anunţaţi în data de 7 august despre izbucnirea unui incendiu de mirişte cu baloţi de paie, aflat pe un teren extravilan în apropierea cartierului Balta Blondă. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu patru autospeciale. Echipajele de intervenţie au localizat şi stins incendiul, împiedicând propagarea focului, atât pe întreaga suprafaţă a miriştii, cât şi la pădurea învecinată. În incendiu au ars aproximativ 3.100 de baloţi de paie, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare. Cauza probabilă a incendiului a fost focul lăsat nesupravegheat, spun pompierii. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Baloți de paie dar și aproximativ un hectar și jumătate de vegetație uscată au ars în după-amiaza zilei de 22 iulie într-un incendiu ce a avut loc în apropierea Aeroportului din Satu Mare. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și au reușit să potolească rapid focul. Incendiul s-a extins cu repeziciune, fiind vorba despre paie uscate, aflate pe un teren de pe care recent se recoltase grâul.
Un alt val de incendii în primăvară Un alt val de incendii s-a înregistrat în lunile martie şi aprilie, când neglijenţa aproape criminală de care au dat dovadă unii proprietari de terenuri a provocat incendierea a peste 180 de hectare de mirişte. Aceştia au dorit doar să-şi cureţe terenurile de resturile de vegetaţie uscată, însă focul scăpat de sub control s-a extins cu repeziciune în jur. În urma intervenţiei prompte a pompierilor, a fost împiedicată extinderea focului în pădurile şi gospodăriile situate în apropiere. Niciunul dintre proprietarii neglijenţi nu a fost identificat şi tras la răspundere de oamenii legii.
Szasz Lorand




















