Turcia se opune în continuare oricărei tranziții politice în Siria care-l include pe Bashar Al-Assad

Turcia se opune în continuare oricărei tranziții politice în Siria care-l include pe Bashar Al-Assad

Turcia se opune în continuare oricărei tranziții politice în Siria care îl include pe președintele Bashar Al-Assad, a afirmat premierul turc Ahmet Davutoglu, într-o aparentă clarificare a poziției sale, relatează luni agenția Reuters.

Ankara a fost cel mai virulent critic al lui Al-Assad de la izbucnirea conflictului sângeros în 2011 în Siria, acuzându-l pe liderul de la Damasc de violență, soldată cu sute de mii de morți și strămutarea a milioane de persoane, și insistând că el trebuie să fie înlăturat de la putere.

Dar, săptămâna trecută, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vehiculat ideea că Bashar Al-Assad ar putea fi parte într-un proces de tranziție în Siria. El a precizat ulterior că declarațiile sale nu reprezintă o schimbare de politică.

Duminică, Davutoglu, aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU, a afirmat că Turcia va accepta orice soluție pe care sirienii o aleg, dar că ea nu poate să-l includă pe Al-Assad, a relatat cotidianul Hurriyet Daily News.

''Avem convingerea că o perioadă de tranziție cu participarea lui Al-Assad nu va mai fi o perioadă de tranziție. Credem că o astfel de situație va deveni un statu-quo permanent. Convingerea noastră în această chestiune nu s-a schimbat'', a spus premierul turc, potrivit publicației.

Ankara a susținut de mult timp faptul că înlăturarea lui Assad de la putere este decisivă pentru soluționarea crizei umanitare în Siria. În Turcia se află cea mai mare populație de refugiați din lume, peste două milioane de persoane.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble