Există iubiri, care dăinuie peste timpuri, care nu se pierd niciodată în negura uitării, chiar dacă cei care cândva au aprins-o, de mult nu mai sunt printre noi. Iar cum dragostea nu cunoaşte frontiere o demonstrează şi faptul că mari scriitori ai Literaturii Universale şi-au găsit marea lor dragoste în persoana unor domniţe de prin părţile Sătmarului. Poate cele mai bune exemple în acest sens sunt cele ale poetului naţional al Ungariei, Petőfi Sándor, şi a laureatului Premiului Nobel pentru literatură din 1921, francezul Anatole France. Pe ambii îi leagă un singur lucru: şi-au găsit muzele inspiratoare aparţinând acestui colţ de ţară.
Una din capodoperele literaturii maghiare s-a scris în Sătmar O emoţionantă poveste de iubire este cea pe care a trăit-o şi a savurat-o în toată deplinătatea ei poetul Petőfi Sándor (1823-1849), la castelul din Ardud (jud. Satu Mare) – unde şi-a unit destinul cu marea lui iubire, Szendrey Júlia. Acea iubire curată, inocentă, chiar dacă s-a petrecut în urmă cu mai mult de 168 de ani şi a avut un deznodământ mai puţin fericit, poate chiar tragic, este vie şi în zilele noastre, oferind exemplu de dăruire şi ataşament îndrăgostiţilor de toate vârstele. Szendrey Júlia s-a născut la Ardud (1828-1868) într-o familie înstărită, tatăl său, Szendrey Ignác, fiind administrator al domeniului familiei Károlyi din Ardud. Júlia era o fire sensibilă dată şi de studiile realizate la o şcoală specială de fete nobile, unde a învăţat limbi străine şi să cânte la pian.Pe 8 sept. 1846 l-a întâlnit prima dată pe Petőfi Sándor, care era deja un poet cunoscut.
A fost dragoste la prima vedere iar după această întâlnire Júlia a devenit cea mai importantă muză a poetului. Tatăl fetei nu a fost de acord cu căsătoria, pentru că Petőfi nu avea origini nobiliare dar cum o dragoste tumultuoasă nu cunoaşte oprelişti, după un an de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit în anul 1847 la Ardud, în capela cetăţii. Altarul în faţa căruia s-a desfăşurat ceremonia se păstrează azi la palatul episcopal din Satu Mare.
În luna de miere Petőfi i-a dedicat iubitei lui soţii o serie de poezii însă cea mai celebră este „Szeptember végén” („Sfârşit de septembrie”).
Această capodoperă a literaturii maghiare a fost printre ultimele dedicate Juliei. Poetul a scris că speră că dacă el va muri mai repede, ea nu se va mai recăsători. Pe 20 iulie 1848 Julia l-a văzut ultima dată pe Petőfi, care a murit în bătălia de la Albeşti. Chiar dacă s-a recăsătorit după moartea marelui poet cu fostul ei profesor de istorie, Horváth Árpád (cu care a avut 4 copii), mariajul a fost bazat mai mult pe camaraderie decât pe iubire adevărată. Dovadă că pe piatra sa funerară a fost înscris doar faptul că a fost soţia lui Petőfi.
Un laureat de premiu Nobel s-a iubit cu o sătmăreancă Făcând un arc peste timp putem spune că o altă poveste de dragoste celebră, care are în prim- plan un personaj celebru al Literaturii Universale şi o sătmăreancă este cea dintre Anatole France (16 aprilie 1844, Paris -12 octombrie 1924, Tours), câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921şi prozatoarea şi publicista Otilia Marchiş (8 octombrie 1873, Homorod, judeţul Satu Mare – 26 august 1951, Budapesta).
Fiica protopopului unit Gheorghe Marchiş şi a Miei (născută Vultur), Otilia a fost mai mereu o fire rebelă şi care a iubit cu mare pasiune. În anul 1909, l-a cunoscut pe scriitorul francez Anatole France, cu prilejul unui interviu realizat cu acesta, după care a lucrat timp de câţiva ani ca secretară a scriitorului.
Fiind atras de şarmul ei irezistibil, France s-a îndrăgostit de Otilia, şi împreună au făcut o călătorie în Italia. Despre călătoria din Italia şi despre amintirile sale France a scris cartea cu titlul Promenades d’Anatole France. După ce France a primit premiul Nobel (1921), Otilia a scris mai multe cărţi despre marele scriitor, contribuind la cunoaşterea scriitorului francez şi în zona noastră.
Nicolae Ghişan
