Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost ucişi 6 milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre cei care au reușit însă să scape cu viață au fost și șapte membri ai unei familii de pitici lăutari din satul maramureşean Rozavlea, care au supravieţuit lagărului Auschwitz. Povestea lor continuă să fascineze la zeci de ani de la odioasele experimente la care au fost supuşi de cunoscutul doctor nazist Josef Mengele.
Povestea familiei Ovitz a început în anii ’30, când tocmai faptul că toți erau pitici i-a făcut celebri. Cei șapte membri au devenit cunoscuţi în toată Europa după ce însuși Regele Carol al II-lea i-a primit pentru un număr de circ. După ce a început cel de-al Doilea Război Mondial, viaţa piticilor Ovitz s-a schimbat însă radical.
Odată cu ocuparea Transilvaniei de hortişti, membrii trupei „Liliput” ştiau la ce să se aştepte, având în vedere descendenţa lor evreiască, aşa că şi-au ascuns toate bunurile într-o groapă pe care au săpat-o sub maşina lor. Prestigiosul cotidian Daily Mail a dedicat un amplu reportaj poveştii celor şapte liliputani ajunşi în lagărul german, de unde au reuşit să scape cu viaţa tocmai datorită staturii lor.
Auschwitz şi cei şapte pitici Fraţii Ovitz, cinci fete şi doi băieţi, au fost duşi la Auschwitz alături de alte câteva sute de maghiari evrei. Atunci când au intrat pe poarta lagărului, toţi îmbrăcaţi elegant şi ferchezuiţi, un ofiţer a cerut ca doctorul Mengele să fie trezit de urgenţă.
Doctorul Josef Mengele era cunoscut pentru pasiunea sa pentru oameni ciudaţi, de la hermafrodiţi la giganţi, aşa că încorporarea a şapte pitici în lagărul de exterminare de la Auschwitz nu putea să fie decât un motiv de bucurie. Auzind de venirea celor şapte membri ai trupei „Liliput”, Mengele a sărit din pat şi a vrut să-i vadă numaidecât. În aşteptarea doctorului, Perla Ovitz, care avea pe atunci 23 de ani, îşi aminteşte că a văzut oamenii, printre care şi rude de-ale sale, duşi într-o clădire cu două hornuri din care ieşea neîncetat fum. Perla, naivă, credea că e o brutărie, însă curând a fost trezită la realitate de un prizonier al lagărului: „Nu e nicio brutărie. Aici e Auschwitz, iar curând veţi ajunge şi voi în acele cuptoare”. Însă pasiunea lui Mengele pentru oameni ciudaţi i-a salvat de la moarte, dar cei şapte pitici din Rozavlea au avut parte de o soartă poate mai crudă.
Diabolicul doctor Mengele „Acum am de lucru pentru 20 de ani!”, a exclamat Mengele când i-a văzut pe cei şapte pitici. Doctorul, care gazase în urmă cu câteva luni cinci sute de femei ca să scape de o epidemie de tifos, a fost, pur şi simplu, fermecat de familia Ovitz. În doar trei ore de când au ajuns în lagărul de exterminare, o mare parte din evreii cu care veniseră pe tren erau deja morţi. Atât cei şapte membri ai trupei „Liliput”, cât şi apropiaţii lor au fost cruţaţi. În total, 22 de persoane. „Ovicerii” i-au povestit doctorului de la Auschwitz că tatăl lor, tot pitic, fusese însurat de două ori cu femei înalte, care au dat naştere la şapte pitici şi trei copii de dimensiuni normale. La fel ca ceilalţi prizonieri, membrii familiei Ovitz au fost băgaţi într-o baracă şi au fost hrăniţi cu aceeaşi supă strecurată, notează „The Daily Mail”. În încăperea în care erau ţinuţi era şi un bol de aluminiu în care se spălau zilnic, fiindcă Mengele era obsedat de igienă. Totuşi, piticii nu au fost raşi în cap şi li s-a permis să-şi păstreze hainele cu care veniseră.
La început, Mengele a vrut doar să le ia sânge, însă acest lucru a devenit rutină săptămânală, lucru care îi slăbea pe „ovicerii” subnutriţi. „Ne împungea cu grijă, iar sângele sărea. Adesea ameţeam şi vomitam. Ne întoarceam în baracă, dar până să ne revenim, eram chemaţi din nou”, a povestit Perla Ovitz.
Nici Mengele nu ştia ce vrea exact de la ei, deşi le lua sânge săptămânal şi le făcea radiografii. Potrivit documentelor, doctorul făcea teste de rutină pentru probleme renale şi hepatice, dar n-a făcut nicio descoperire privind piticismul. Apoi, a început să-i testeze pentru sifilis şi să îi tortureze, turnându-le apă ba rece, ba caldă în urechi. Perla a povestit că tortura cu apă era foarte dureroasă şi i-a dus în pragul nebuniei. De asemenea, doctorii le-au extras dinţii şi le-au luat genele pentru teste. „Ne obişnuisem cu ideea că nu vom mai părăsi lagărul”, a mai spus Perla Ovitz, într-un interviu acordat acum mai bine de 10 ani. Însă Mengele i-a salvat încă o dată de la o moarte dureroasă, fiindcă urmau să fie gazaţi. „Liliputanii” auziseră chiar de cazul a doi pitici care fuseseră omorâţi la ordinul lui Mengele doar ca să li se expună scheletele la Berlin.
Deşi îi supuneau la experimente dureroase, Perla a spus că exista o prietenie stranie între pitici şi sadicul medic Mengele. „Doctorul Mengele era ca o vedetă, arăta tot mai bine. Oricine s-ar fi putut îndrăgosti de el”, şi-a amintit Perla. „Când era nervos, se calma de cum intra în baraca noastră. Când era binedispus, lumea spunea: «cel mai probabil i-a vizitat pe pitici»”.
Frieda, una dintre surori, flirta des cu Mengele, iar acesta îi răspundea la flirt, numindu-o „meine Liebe” („iubirea mea”). Toţi fraţii Ovitz îl tratau cu respect şi i se adresau cu „Excelenţa Voastră”. Într-o zi, Mengele i-a anunţat că vor face o excursie şi le-a pus la dispoziţie truse de machiaj, cerându-le să arate cât mai bine, pentru că urma să dea un spectacol în faţa unor oameni importanţi. După ce s-au ghiftuit, piticii au urcat pe scenă, în faţa a sute de ofiţeri SS. Pe scenă îi aştepta doctorul Mengele, care dintr-o dată s-a întors la ei şi a strigat: „Dezbrăcarea!”. Tremurând şi încercând să-şi ascunde părţile intime, piticii stăteau goi în faţa întregii săli. De fapt, fraţii Ovitz fuseseră aduşi pe scenă pentru a da un impact puternic discursului susţinut de sadicul medic Mengele despre cum rasa evreiască degenerează în handicapaţi şi pitici. La final, publicul s-a ridicat în picioare şi a aplaudat, iar ofiţerii SS au urcat pe scenă să-i vadă mai de aproape pe pitici.
În sfârşit, liberi după ce în 1945 prizonierii din lagărul de la Auschwitz au fost eliberați, piticii au fost duşi în Rusia, iar de aici au mers în Rozavlea, unde au găsit aurul şi bijuteriile încă îngropate sub maşina lor. Patru ani mai târziu, familia de liliputani a emigrat în Israel şi a continuat să facă spectacole aşa cum făceau înainte să meargă în lagăr. Perla, ultimul membru al familiei de pitici români, a murit în 2001. Ziua de 27 ianuarie 1945 este ziua eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau şi marchează comemorarea la nivel internaţional a victimelor Holocaustului. Potrivit Rezoluţiei 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, statele sunt încurajate să comemoreze victimele Holocaustului şi să dezvolte programe educaţionale în materie de Holocaust.
Nicolae Ghişan
