Casa memorială “Aloisie Tăutu” din Valea Vinului, de lângă Satu Mare, este dedicată memoriei cunoscutului istoric şi cleric. Aloisie Tautu a fost delegatul satului Valea Vinului de pe Valea Someşului la Marea Adunare Naţională de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, diplomat şi preot greco-catolic care a cercetat timp de patru decenii Arhivele Vaticanului.
Casa a devenit muzeu în 1994 şi se află în comuna Valea Vinului, str. Principală, nr. 303, la 28 kilometri vest de Satu Mare; se ajunge pe drumul DJ 193 Satu Mare – Corod – Comuna Culciu – Valea Vinului. Casa albă cu coloane la intrare are trei camere, în care vizitatorul poate afla mai multe despre un om care s-a dedicat chemării sale spre studiu şi spre răspândirea învăţăturii creştine.
Cine a fost Aloisie Tăutu? Deşi a provenit dintr-o familie nevoiaşă, Aloisie Tăutu a ajuns la Viena şi apoi tocmai la Roma, trimis la studii de episcopul greco-catolic Demetrie Radu (episcopul ucis în 1920 în atentatul cu bombă săvârşit de comunişti la Senat). După instaurarea comunismului, Aloisie Tăutu a rămas păstor al credincioşilor greco-catolici din Roma, refuzând să recunoască regimul comunist din România.
Aloise Tăutu s-a născut în 23 decembrie 1895 în Terebeşti, într-o familie foarte săracă, rămânând orfan de tată la patru ani. A copilărit în Valea Vinului şi în data de 28 septembrie 1981 s-a stins din viaţă la Roma. Din fragedă tinereţe a fost ajutat de preotul Constantin Lucaciu (fratele lui Vasile Lucaciu), apoi a devenit martorul mişcărilor ardelene prilejuite de căderea Imperiului Austro-Ungar, unirea Transilvaniei cu România, fiind şi delegatul satului Valea Vinului, de pe Valea Someşului, la Marea Adunare Naţională de 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. A participat la diferite evenimente ale vieţii confesionale şi politice din perioada interbelică, desfăşurându-şi activitatea într-un mod rodnic, în exil, pe timpul existenţei comunismului în Europa de Răsărit, ca reprezentant al Bisericii Române Unite. Ca unul dintre cei mai activi canonici, el a reuşit să se facă deosebit de apreciat nu numai în mediile eclesiastice. A îndeplinit diverse funcţii în cadrul Ministerului Cultelor, a fost consilierul eclesiastic al României la Vatican (1937-1947), realizând o operă de teolog, filozof şi istoric pe măsura atitudinii sale ferme şi principiale, adoptate de-a lungul vieţii. În studiul lui Kereskényi Sándor, intitulat “De la <Unirea fundamentală> la <Unirea care a durat>.Aloisie Tăutu despre formarea Bisericii Române Unite”, aflăm că în acelaşi timp cu activitatea diplomatică şi pastorală s-a ocupat de adunarea şi publicarea corespondenţei papale din toată istoria. Datorită funcţiei, timp de mai bine de 40 de ani a avut acces la Arhiva Vaticanului unde a studiat cărţi şi documente rare, a publicat texte teologice şi istorice. Aloise Tăutu a fost canonic (preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale), istoric, consilier ecleziastic la Legaţia română de la Vatican şi autor a numeroase lucrări teologice şi istorice.
Distingem preocupări în domeniul istoriografiei, cercetări istorice, a traducerilor şi tipăriturilor. Ar fi insuficientă prezentarea figurii de învăţat a lui Tăutu, fără a reliefa obsedantul ideal care l-a măcinat în interior atât pe el, cât şi pe antecesorii săi, istorici aparţinând Bisericii Blajului. A năzuit să arate legăturile sufletului românesc cu Apusul, fără să neglijeze nici pe cele avute cu Răsăritul. Dar mai presus de toate a încercat să contribuie la eliminarea din gândirea românească a tot ce poate întuneca sau pune în primejdie elementele lui esenţiale: romanitatea şi creştinătatea.
Încă din materialele pe care le-a elaborat în prima parte a carierei sale, se remarcă o bună cunoaştere a cadrului istoric în care s-au derulat secvenţele fundamentale ale Unirii Religioase. Chiar de atunci apare ca un cercetător devotat şi profund angajat în susţinerea cauzei Unirii. A restaurat cu migală şi a redat cu entuziasm numeroase momente semnificative din complexa evoluţie a greco-catolicismului, deplasându-se extrem de mobil în câmpul sensibil al ipotezelor istorice, conturând atractive şi veridice teorii pentru etape-cheie, mai puţin acoperite documentar, din trecutul Bisericii Unite. Beneficiind de capacitatea de a esenţializa imaginea focalizată asupra evenimentelor confesionale de lungă durată şi de a sintetiza componentele de bază ale fenomenelor religioase ample, el a refăcut, în scheme simple dar cuprinzătoare, imagini dizolvate în negura vremurilor.
Nicolae Ghişan
