Mănăstirea Nicula, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, se află la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, în localitatea Nicula, între multe dealuri împădurite.
În jurul acesteia a luat naștere unul dintre cele mai mari pelerinaje, atât din țară, cât și din lumea ortodoxă. Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale nu doar din spațiul transilvănean, ci din întreg spațiul românesc. Începuturile unei așezări monahale aici se leagă de viețuirea unui pustnic (1326), Nicolae, care a dat numele atât mănăstirii, cât și satului în care se găsește. Prima mărturie istorică ce atestă existența mănăstirii face trimitere la o biserică din lemn datată 1552, cu hramul „Sfânta Treime”, locaș ce a fost renovat între anii 1712-1714, dar a fost mistuit după aproximativ un secol și jumătate într-un incendiu.
Biserica din zid a fost construită în perioada 1875-1879, procesul continuând în 1905, la inițiativa profesorului de teologie Mihai Ivasco. Ridicarea acestui locaș s-a impus datorită numarului mare de credincioși ce frecventau mănăstirea, dincolo de piedicile ivite in decursul istoriei. După moartea profesorului Ivasco, a fost realizat iconostasul aurit, care a fost înlocuit, în anul 1938, cu unul realizat din lemn de tei, acesta având în centru un gol care descoperă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pictura bisericii a fost executată în tehnică tempera, in 1961. Biserica a funcționat fără cele două turle timp de 30 de ani, acestea fiind ridicate în 1905.
La Mănăstirea Nicula a funcționat în vechime o școală, unde învățau copiii din satele învecinate, avându-i dascăli pe câțiva călugări. Tinerii care au studiat aici au deprins nu doar învățăturile de carte, ci și pictarea icoanelor, ceea ce a făcut ca vreme de aproape două veacuri Nicula să dea Ardealului multime de icoane.
Desființată în anul 1859, școala bisericească și-a continuat activitatea în spațiul liturgic, prin propovăduirea Sfintei Evanghelii și arta pictării icoanelor.
În timpul stăreției arhimandritului Cleopa Nanu, după incendiul din 1973, a început colecționarea unor obiecte de cult, constituindu-se astfel muzeul mănăstirii, care oferă astazi o perspectivă autentică asupra artei populare. Deschis în 1997, în vremea protosinghelului Visarion Pasca, muzeul include cărți vechi, icoane pe sticlă și lemn, precum și obiecte sau cărți de cult, între care Biblia de la 1795 a lui Ioan Bob, Evanghelia lui Constantin Voievod, un Liturghier de la Mănăstirea Hurez din anul 1711, alături de care se găsesc icoane din secolele XVI-XVIII.
Icoana Maicii Domnului de la Nicula, în jurul căreia s-a și dezvoltat pelerinajul și multimea rugăciunilor pelerinilor, a fost zugrăvită în anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizată pe scândură de brad, întărită cu două cingătoare de brad, în grosime de doi centimetri. Icoana a ajuns aici prin mâna nobilului român Ioan Cupșa, care a cumpărat-o de la preotul Luca, donând-o mănăstirii.
Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, sunt mulți oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer, sunt multe familii care au dobândit prunci după ce s-au inchinat la icoană și poate cea mai mare minune e faptul că există, în inima Transilvaniei o obște monahală si un aflux foarte mare de pelerini.
Mănăstirea Nicula mai este renumită și datorită picturii pe sticlă, un meșteșug călugăresc care a fost învățat inclusiv de săteni. Nicula reprezintă, așadar, prima școală de pictură pe sticlă din România, iar datorită meșterilor iconari de-aici, tehnica picturii pe sticlă s-a extins și în Transilvania (obiceiul își are originile în Bavaria, Boemia și Austria).
Nicolae Ghişan
