În anul 1871 se construieste calea ferata, dintre orașele Debretin (azi Ungaria) si Satu Mare (azi România). Această cale ferată a fost construită odată cu apariția primelor rețele de căi ferate pe teritoriul Ungariei din cadrul imperiului austro-ungar.
În anul 1857 compania feroviată Thei-bahn a pus în funcțiune calea ferată de la Szolnok către Debrecen. S-a dezvoltat tehnologia de transport a Ungariei de după Compromisul austro-ungar din anul 1867, guvernul maghiar construiește noi căi ferate, care să ajungă și în zonele de margine ale Imperiului Austro-Ungar.
În anul 1868, guvernul maghiar a acordat o concesiune consorțiului patronat de antreprenorul german evreu Bethel Henry Strousberg, pentru construirea unei căi ferate din orașul Debrecen, prin orașul Satu Mare, către orașul Sighetu Marmației. Anul 1870 i-a oferit lui Strousberg posibilitatea de a vinde concesiunea cu profit, către un consorțiu bancar condus de Union-Bank din Viena. Această cale ferată, a fost pusă în funcțiune pe mai multe tronsoane pornind de la vest spre est și anume:
-din orașul Debrecen, către orașul Carei, în data de 5 iunie 1871;
-din orașul Carei, către orașul Satu Mare, în data de 25 septembrie 1871.
Exploatarea acestei căi ferate, a fost preluată de către compania feroviară Căile Ferate de nord-est ale Ungariei. În anul 1890, compania Căile Ferate de nord-est ale Ungariei, a fost preluată de către compania feroviară ungară de stat MÁV, iar calea ferată Debrecen–Satu Mare, a fost naționalizată.
În Primul Război Mondial, linia a avut o importanță strategică, căci pe aici s-au făcut multe transporturi militare peste Munții Carpați, către Frontul de Est. În anii ce au urmat, această cale ferată cunoaște o istorie controversată, pentru că s-au revizuit de multe ori frontierele zonei.
La sfârșitul primului război mondial, s-a destrămat Imperiul austro-ungar, iar această cale ferată a fost împărțită în porțiunea de vest dintre orașul Debrecen și până în orașul Nyírábrány, a rămas Ungariei, porțiunea dintre orașul Carei și orașul Satu Mare, a rămas pe teritoriul României.
Nicolae Ghișan
