O veste tristă avea să mâhnească pe toți credincioșii creștin ortodocși din județul Satu Mare și nu numai. Emanuil Rus, una dintre cele mai iubite și apreciate fețe bisericești din această parte de țară a pierdut lupta cu boala şi s-a stins, joi, la 67 de ani, după ce a fost internat timp de aproape o lună în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.
Doctor în filologie, părintele Emanuil Rus a fost unul dintre apropiaţii lui Nicolae Steinhardt. Format la mănăstirea Rohia, el a fost un timp îndelungat ucenicul lui Steinhardt.
Părintele arhimandrit Emanuil a ajuns la Mănăstirea Rohia în 1971, iar la cea din Bixad în 1989. A fost călugărit la Rohia şi, împreună cu părintele Serafim Man, l-a tuns în monahism, în taină, pe Nicolae Steinhardt. Şi tot cucernicia sa i-a ascuns manuscrisul „Jurnalului fericirii“, salvându-i-l în anii 80 de comunişti.
Povestea demnă de un film de spionaj a salvării manuscrisului “Jurnalul Fericirii” am redat-o în numărul din 23 mai 2018 a cotidianului nostru. În memoria marelui dispărut o redăm cititorilor cu un pios omagiu de aducere aminte.
Și-a riscat viața pentru Jurnalul fericirii Părintele se înclină şi acum când vorbeşte despre părintele Nicolae, numele de mănăstire a lui Nicolae Steinhardt. El îşi aminteşte că Părintele Nicolae avea un comportament deosebit şi îşi cerea iertate şi pentru cel mai mic lucru. Niciodată nu l-a auzit să zică ceva care ar fi putut jigni pe cineva. Nicolae Steinhardt a ajuns prima oară la Mănăstirea Rohia în anul 1971, iar din 1977 a rămas acolo definitiv şi s-a apucat de reorganizarea bibliotecii. În paralel, Steinhardt rescria „Jurnalul fericirii”, manuscrisul original fiindu-i confiscat de comunişti în 1969. Prezenţa părintelui Nicolae la Rohia a coincis cu o intensificare a acţiunilor Securităţii în zonă. Nu era zi lăsată de la Dumnezeu să nu fie careva prezent sau să nu se înregistreze totul”, spune părintele Rus.
Părintele arhimandrit povesteşte că, în 1986, patru securişti au venit la mănăstire, sub pretextul că sunt de la Uniunea Scriitorilor. Steinhardt se întorsese, nu demult, din Franţa şi adusese mai multe cărţi scrie de Monica Lovinescu şi Eugen Ionescu, dar şi „Arhipelagul Gulag”, de Aleksandr Soljeniţân. „Cei patru securişti l-au întrebat de cărţi şi el a recunoscut că le-a adus. Părintele Nicolae s-a lăsat înşelat pentru că şi la masă au cântat Tatăl Nostru”, spune stareţul. După această recunoaştere, Securitatea i-a percheziţionat locuinţa din Bucureşti, după care a urmat o percheziţie la Mănăstirea Rohia. Printre cele 26 de cărţi confiscate atunci nu s-a aflat însă nici „Jurnalul fericirii” şi nici manuscrisul cărţii „Dăruind vei dobândi”.
„Cu o zi înainte de percheziţie, mi-a dat un coş din nuiele în care se aflau cele două manuscrise şi alte cărţi importante şi m-a rugat să le ascund unde ştiu eu mai bine şi să nu îi zic nici măcar lui. Am ascuns cărţile în casa cu paraclis, în vasul de expansiune a încălzirii centrale, care nu era folosită. Acolo au stat vreme de un an. Abia prin februarie 1989, părintele Nicolae mi-a cerut să-i aduc cărţile pentru că mai avea de completat ceva la „Jurnalul fericirii”. Mi-a spus că se bucură că nu s-a înşelat când a avut încredere în mine”, spune preotul Rus.
De-a lungul şederii lui Nicolae Steinhardt la Mănăstirea Rohia, şi părintele Emanuil a fost şicanat permanent de Securitate.
Părintele vorbeşte şi cum l-a cunoscut pe scriitorul Nicolae Steinhardt, sau părintele Nicolae, cum îi spunea el.
“L-am cunoscut în 1971, când a venit la Rohia împreună cu părintele Stăniloaie. Nicolae Steinhardt a continuat să ne viziteze periodic până în ’77, când a rămas permanent la Rohia, devenind frate și mai apoi părinte. Călugărirea fratelui Nicolae nu a fost una obișnuită. Totul a trebuit făcut în cel mai mare secret. <La noapte, la ora 12, să vii în biserică. Îl călugărim pe fratele Nicolae>, mi-a spus părintele stareț. Am reușit să facem tot ceremonialul în secret. Totul a fost în zadar. Părintele Nicolae nu a acceptat să-și ascundă noul statut, iar a doua zi l-am văzut plimbându-se în public îmbrăcat în hainele călugărești. Bineînțeles că nu a trecut mult până a aflat Securitatea. Am fost chemați urgent la Cluj, în fața arhimandritului Teofil, al Clujului. Acesta ne-a mărturisit, șoptit, că este foarte mândru de ceea ce am făcut, dar că va fi nevoit să ne apostrofeze public, pentru a-i împăca pe cei de la Securitate. Așa s-a și întâmplat, după care ne-am întors la mănăstirea noastră”, își amintește fostul slujitor al Rohiei.
Cine a fost Nicolae Steinhardt? Nicolae Steinhardt se naşte la Bucureşti pe 29 iulie 1912. Îşi face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret“. Îşi ia bacalaureatul în 1929 şi frecventează cenaclul „Sburătorul“, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză şi publică sub pseudonimul Antisthius, volumul parodic “În genul… tinerilor”. Îşi ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile “Essai sur une conception catholique du Judaïsme şi Illusions et réalités juives”. Colaborează la Libertatea şi la Revista Fundaţiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, “Jurnalul fericirii”. Publică volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii şi al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.
Nicolae Ghișan
