Într-o lume tot mai tehnologizată, în care oamenii preferă să nu iasă din zona de confort mai există semeni de-ai noştri care doresc să-şi înfrunte şi chiar să-şi depăşească limitele, asta însemnând că renunţe la comoditatea vieţii cotidiene. Printe ei şi o “amazoană” numită aşa în special datorită sportului pe care-l practică şi anume Spartan Race.
Fori Orsolya (35 de ani) fiindcă despre ea este vorba, a început să practice acest gen de mişcare, considerată cea mai populară cursă de obstacole din lume şi unul dintre cele mai mari branduri de Lifestyle, din 2018, dată ce a coincis cu apariţia ei şi în România.
Spartan Race este o cursă cu obstacole inovatoare, la scară globală. Există mai mult de 170 de curse în toată lumea anual –trei curse principale, fiecare cu distanță, număr de obstacole și nivel al provocării mai mare. Spartan Sprint (5 Km / 20+ obstacole), Spartan Super (10 Km / 25+ obstacole) și Spartan Beast (21 Km / 30+ obstacole). Traseele sunt pline cu obstacole specifice: noroi, sârmă ghimpată, ziduri, frânghie și foc. Acest gen de mişcare s-a născut în Statele Unite, în 2007, iar în momentul de faţă este francizat în 30 de ţări, inclusiv în România.
Orsolya ne spune că a intrat în contact cu Spartan Race prin intermediul unor prieteni şi primul concurs la care a participat a fost în 2018, la Poiana Braşov. “ Chiar dacă veneam după o fractură la gleznă mi-am dorit tare mult să particip fiindcă ştiam că este genul de mişcare care o să-mi vină ca o mănuşe. Şi într-adevăr a fost ceva wow! , reuşind să termin cu brio cursa iar de atunci şi până acum reuşind să strâng la start zeci de curse, la care sincer le-am şi uitat numărul” afirmă sătmăreanca.
Orsolya este de părere că participanţii nu trebuie să beneficieze de capacităţi supraumane, ci doar de spirit de aventură şi să fie deschişi în faţa încercărilor. “Este o luptă cu tine însuţi, o luptă în care îţi înfrunţi limitele. Ai de parcurs zeci de kilometri, croşetând munţii în alergare, de multe ori prin noroi până aproape de gamba piciorului, de cărat buşteni în spate sau saci umpluţi cu nisip, de sărit obstacole de 3-4 metri, de căţărat pe frânghie până la o înălţime de 7 metri, de traversat atârnat în brațe un traseu de bare, mers pe bârnă în echilibru, aruncat cu sulița la țintă și multe altele. Iar ca meniul să fie complet, fiecare obstacol ratat, dacă nu reușeşti să treci și cazi de pe el (fără să ai posibilitatea unei noi încercări) – se penalizează cu 30 de burpees, adică flotări şi sărituri. Sigur că totul este foarte solicitant, dar şi satisfacţia terminării cursei este maximă, aprinde în tine și mai tare spiritul spartan și te ambiţionează să continui cu acest gen de competiții.” spune Orsolya.
Sătmăreanca ne dezvăluie şi câteva din secretele ei care au făcut ca Spartan Race-ul să-i fie mai la îndemână.
“În primul rând, pot să spun că pentru mine totul a fost mult mai uşor şi mai la îndemână deoarece eu fac sport de când mă ştiu. Face parte oarecum din ADN-ul meu să fac mişcare non stop. Alerg, merg la sală, schiez, mă dau cu bicicleta, orice ... numai să includă mişcare. Alerg zilnic câte 10 kilometri iar la sală merg de 4 ori pe săptămână. Sigur că şi alimentaţia este foarte importantă pentru mine şi pentru familia mea. Sunt atentă la ce pun pe masă, iar conceptul că ce consumăm aceea suntem este foarte veridic. Consum alimente cu gluten şi lactoză free, carne destul de rar, însă mult peşte, iar fructele şi legumele sunt nelipsite din mesele mele. Iar faptul că am un business propriu, fiind esteticiană terapeută, şi ca atare un program mai flexibil îmi permite să mă dedic atât sportului, cât şi familiei”, încheie sătmăreanca.
Nicolae Ghișan




















