Situându-se pe şoseaua E671 (DN 19), la o distanţă de 53 km spre sud-vest de reşedinţa judeţului şi la 12 km de Carei,comuna Petreşti se află în zona de contact dintre nisipurile Câmpiei Careiului şi Câmpia Ierului. Cele două localităţi aparţinătoare comunei sunt Petreşti şi Dindeştiu Mic.
Localitatea Petreşti este atestată documentar pentru prima dată în Registrul de la Oradea în anul 1215, sub numele de ”Petus”, iar în 1316 apare denumirea ”Mezeu Petri”. A aparţinut domeniului neamului Kaplony, iar ulterior a fost împărţit între două familii descendente: Vadai şi Károlyi, care s-au judecat de mai multe ori de-a lungul secolelor pentru moşiile de aici. Satul era situat, de la începutul existenţei sale, pe drumul de legătură dintre Satu Mare şi Oradea şi din acest motiv a suferit multe atacuri ale oştilor turceşti, austriece sau ale curuţilor. La sfârşitul războiului pentru independenţă condus de Rákóczi, satul s-a depopulat aproape total.
În 1740 contele Sándor Károlyi este cel care va coloniza familii de şvabi la Petreşti, acestea sosind din localităţile înconjurătoare. În secolul al XIX-lea istoria localităţii este marcată de mai multe evenimente distrugătoare. După cutremurul din 1834 a urmat incendiul devastator din 1875. În secolul al XX-lea, tragedia celor două războaie mondiale este accentuată de deportările locuitorilor şvabi din 1945, când peste 200 de oameni au fost luaţi cu forţa în tabere de muncă silită din URSS. Numărul locuitorilor şvabi a scăzut însă mai ales din cauza emigrărilor din deceniile comuniste. Astăzi, acest proces nu mai este caracteristic. Foarte mulţi dintre cei plecaţi în străinătate şi-au păstrat casele şi se întorc în fiecare an pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.
În Petrești, șvabii reprezintă aproape jumătate din populație. Acolo se află și Muzeul Șvabilor Sătmăreni, înființat în anul 1990 de Maria Nagy, fostă primăriță în comună, aproape 20 de ani. Dacă ajungeți la șvabii sătmăreni, să nu căutați case cu ziduri de piatră și garduri prin care nu se vede nimic, așa cum au sașii din sudul Transilvaniei.
Oameni veseli și prietenoși, șvabii și-au construit case lungi, cu multe camere, iar în fundul curții, ca semn distinctiv, o șură imensă domină și în ziua de astăzi gospodăriile.
Arhitecturii șvăbești îi este caracteristică fațada specială, „Giebelfassade“ (fațadă cu fronton), apoi „Flur“-ul, deci târnațul (coridorul de-a lungul casei) și, ceea ce este foarte interesant, că grajdul era împreună cu casa, în continuarea bucătăriei. Chiar din bucătărie s-a putut intra în grajd, prima dată în Futtergang (locul unde se depozitau deci unde erau furajele, fânul) înainte de ieslea cailor.
Acolo era un pat unde dormea un băiat al familiei, pentru a supraveghea grajdul și ca să se trezească dacă se întâmpla ceva.
În privința mobilierului, șvabii au preluat multe influențele maghiare. Tipice șvabilor sunt piesele de mobilier pictate cu albastru sau cele simple, precum Truhe, lăzile de zestre.
Fiecare casă are o pivniță sau două dedesubtul casei. Una era pentru furaje, pentru cartofi, zarzavaturi și sfeclă, cealaltă pentru vin. Tot acolo se ținea vara și laptele bătut, care se obișnuia să fie consumat lângă Strudli, ștrudelul specific gastronomiei șvăbești.
Localitatea Petreşti, căreia i se spune şi „Mica Germanie” a fost declarată în ultimii ani cea mai curată şi bine gospodărită comună din judeţ, iar pentru asta a fost premiat de Consiliul Judeţean.
Nicolae Ghișan
