În evul mediu sunt atestate documentar două localităţi cu numele de Hotoan: Hotoanu Mic şi Hotoanu Mare. Prima menţiune datează de la începutul secolului al XIII-lea, când, în Registrul de la Oradea, este relatat conflictul dintre doi locuitori ai satului Hotuon privind furtul unui cal. În urma probei fierului înroşit în foc, s-a stabilit vinovăţia acuzatului, care a fost pedepsit în consecinţă. Până în secolul al XV-lea, cei mai importanţi proprietari erau, în ambele sate, familia Hatvani. Odată cu divizarea acestora în mai multe ramuri, au izbucnit numeroase conflicte între rude privind proprietatea asupra diverselor părţi din pământul localităţilor.
Divizările repetate ale posesiunilor familiei au dus la sărăcirea ramurilor acesteia şi la infiltrarea altor nobili moşieri în cele două sate. Astfel, după secolul al XV-lea se formează configuraţia caracteristică localităţilor în perioada următoare, aceea de sate de nobili mici. În această perioadă unul dintre cele două sate cu nume identic dispare, iar celălalt va fi menţionat în documente sub denumirea simplă de Hotoan.
Spre deosebire de Ghenci, unde moşiile sunt de dimensiuni relative identice, la Hotoan a existat mereu o proprietate dominantă prin mărime. În secolul al XVI-lea, posesorii celei mai proeminente moşii din Hotoan, cu statutul de proprietar confirmat de Sigismund Báthori în anul 1588, sunt familia Károlyi. Aceştia îşi păstrează rangul de moşieri principali până în secolul al XVIII-lea, când sunt menţionaţi ca atare în conscripţia nobililor din anul 1797.
Asemenea altor sate din zonă, cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea a însemnat o perioadă de nelinişte în istoria Hotoanului, atacat şi jefuit în mai multe rânduri de turci, curuţi sau cete de tâlhari care profitau de instabilitatea politico-militară. În urma unui astfel de atac, Hotoanul dispare total în jurul anului 1680, fiind repopulat, în principal, cu iobagi refugiaţi din satele vecine sau soldaţi dezertori, abia la începutul veacului următor. Probabil de evenimentul care a pustiit satul se leagă îngroparea a mai multor tezaure monetare, a căror datare corespunde cronologic cu cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
În anul 1715, de când datează prima statistică detaliată a numărului de locuitori ai satului, în Hotoan trăiau 126 de persoane, dintre care 99 maghiari şi 27 români. În doar cinci ani, populaţia se dublează, ajungând să numere 252 de locuitori (198 maghiari, 54 români). Despre instituţiile de învăţământ care funcţionau la Hotoan primele date le avem din secolul al XIX-lea. Şcoala confesională greco-catolică a fost construită în anul 1894, iar cealaltă, mai timpurie, datează din anul 1821.
În secolul al XIX-lea, într-unul dintre hotarele satului exista o fântână cunoscută printre locuitori drept Funtina la Monastire.
Această informaţie, asociată cu descoperirile de cărămidă din vechiul cimitir al satului, semnalate în aceeaşi perioadă, ar putea indica existenţa în zonă a unei mănăstiri medievale. Cercetările arheologice nu au confirmat până în acest moment această ipoteză. Localitatea Hotoan este satul natal al poetului şi traducătorului Valentin Strava, cunoscut şi datorită activităţii sale de redactor al revistelor Dacia, Curentul Literar, Gazeta Literară. Este cel mai cunoscut traducător al poemelor lui Ady în limba română. La Hotoan şi-a desfăşurat activitatea preotul Vasile Pătcaşiu, militant de frunte pentru drepturile românilor sătmăreni. În amintirea sa, pe clădirea parohiei ortodoxe din localitate a fost aşezată o placă comemorativă.
Sursa: muzeumsm.ro
