Pe data de 9 februarie s-au împlinit 220 de ani de la nașerea lui Emanoil Gojdu, unul dintre cei mai mari filantropi ai neamului românesc, jurist, om politic, cel care s-a remarcat de-a lungul vieţii sale, prin meritele multiple, fiind unul dintre cei care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării societăţii româneşti în secolul al XIX-ea şi fiind considerat „cel mai mare binefăcător al universitarilor români de religie ortodoxă”.
Emanuil Gojdu are origini aromâne, familia sa, negustori înstăriţi, fiind originară din oraşul Moscopole, Macedonia (sudul Albaniei de azi). Emanuil Gojdu s-a născut pe data de 9 februarie 1802, în Oradea, locuind în casa de la nr. 1 de pe actuala stradă Traian Moșoiu.
Biografa lui Gojdu amintește că „tânărul Emanuil Gojdu şi-a petrecut copilăria în oraşul natal. A început să înveţe carte la şcoala primară ortodoxă românească din Oradea, continuând Gimnaziul Superior Premontori tot acolo”. În anul şcolar 1819/20, Gojdu a absolvit Liceul catolic din Eger. Tânărul și-a continuat studiile, între anii 1820–1821, la Academia de Drept din Oradea, apoi din 1821 până în 1822, la Academia de Drept din Pojon (Bratislava), ca în anul 1924 să-și obțină diploma la Universitatea din Pesta.
După absolvirea Academiei de Drept s-a stabilit în Pesta, unde, timp de trei ani, a fost avocat stagiar la biroul avocațial al poetului sârbo-maghiar Vitkovics Mihály. Gojdu și-a deschis propriul birou de avocat și, în scurt timp, a devenit o autoritate juridică recunoscută în Ungaria, mai ales în cauzele criminale. În anul 1861, pentru câteva luni, a ocupat funcția de Comite suprem (prefect) al județului Caraș. Numirea i-a adus şi calitatea de membru al Casei Magnaților, forul suprem al Parlamentului maghiar.
BUDAPESTA, UNGARIA: Testamentul lui Emanoil Gojdu, 10 februarie 2002. ROMPRES Foto/ Viorel LAZARESCU
Spiritul negustoresc al familiei sale i s-a transmis şi tânărului avocat care, în timp, reuşeşte să acumuleze o avere impresionantă, devenind unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Budapesta. Gojdu era convins că numai prin progres material se poate asigura și progresul cultural. Astfel, cele două mori cu aburi la care era proprietar, acțiunile în bănci, terenurile și casele au fost puse toate în slujba „națiunii române”, încă din timpul vieții, oferind burse tinerilor români. Averea sa, care va fi gestionată de Fundația ce îi va purta numele, va ajunge, în 1911, să fie echivalentul a 2,5 tone aur fin.
Neavând urmași, și-a lăsat averea sa „națiunii române”, fiind administrată de Fundația „Emanuil Gojdu”, cu un program stabilit până în anul 2071. Conducerea Fundației a fost încredințată unei Reprezentanțe, cu sediul la Sibiu, din cadrul căreia făceau parte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, dar și aleși mireni. Din veniturile Fundației au fost acordate 10.766 de burse elevilor și studenților ortodocși din Transilvania și Ungaria. Printre bursierii „Gojdu” s-au aflat: Traian Vuia, Octavian Goga, Teodor Neş, Victor Babeş, Constantin Daicoviciu, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir și chiar și Petru Groza.
Gojdu și-a redactat testamentul pe 4 noiembrie 1869, în fața unor martori care nu i-au cunoscut cuprinsul. Conținutul a fost făcut public abia în ziua morții, 3 februarie 1870. Cel mai important punct este al șaptelea: „Întreagă averea mea, o las în întregul ei acelei părţi a naţiunei române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsămîntul acesta voiesc să se constituie o fundaţiune permanentă, care va purta numele «Fundaţiunea Gozsdu», [și va acorda] stipendii acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”.
Fundația Gojdu și-a început activitatea în aprilie 1870, pornind cu un patrimoniu inițial de 178.000 de florini, iar până în 1917, prin buna gospodărire a comitetului director, ea a ajuns la valoarea de 8.000.000 de coroane. Fundația dispunea de un complex arhitectonic cu opt edificii situate în centrul Budapestei, acțiuni în bănci, titluri de împrumut publice etc. Timp de aproximativ 50 de ani, fundația a acordat 4.455 de burse de studii și alte 928 de ajutoare financiare.
În testament, Emanoil Gojdu a preconizat ca fundația să funcționeze, pe baza fondurilor, până în 2070, însă lucrurile nu au funcționat conform planului.
După 1920, deci după încheierea tratatului de pace de la Trianon, practic activitatea Fundației „Gojdu” a încetat.
În data de septembrie 1996, mai mulți teologi sibieni au reînființat „Fundația Gojdu”, fiind recunoscută prin sentința civilă nr. 608 din 9 octombrie 1996 a Tribunalului Sibiu.
În prezent, Mitropolia Ardealului urmărește procedurile necesare impuse de statul maghiar pentru accesarea integrală a moștenirii lăsate în urmă de Emanoil Gojdu.
Nicolae Ghișan
