Dinu Lipatti s-a născut pe 19 martie 1917, la București, într-o familie de muzicieni. Tatăl său era violonist care studiase cu Pablo de Sarasate și Carl Flesch, iar mama sa pianistă. A studiat la Liceul Gheorghe Lazăr, iar în același timp a învățat pianul și compoziția cu Mihail Jora timp de trei ani.
A urmat apoi Conservatorul din București. În iunie 1930, cei mai buni elevi de la Conservator au susținut un concert la Opera din București, iar tânărul Lipatti, în vârstă de 13 ani, a primit o ovație uriașă pentru interpretarea la pian.
La 16 ani participă la Concursul internațional de pian de la Viena și obține Premiul II. Cu această ocazie, Alfred Cortot, membru în juriu, a remarcat cu entuziasm talentul pianistului român, considerând că ar fi meritat ”de departe” premiul I, și i-a propus să vină în Franța pentru a-și perfecționa studiile. În același timp, Lipatti se manifestă și în calitate de compozitor, obținând trei recompense succesive la Concursul de compoziție ”George Enescu”.
Artistul a fost într-o continuă evoluție, situându-se la Paris un an mai târziu, pentru studii. Primii săi profesori parizieni își dau seama de la început că au de-a face nu cu un elev, ci cu un artist deja format, căruia trebuie să-i pună în valoare toate calitățile.
În această perioadă de studiu, Lipatti lucrează cu entuziasm și modestie. Repertoriul său se îmbogățește și se diversifică. Este preocupat de asemenea de dirijatul de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian și ale lui Charles Münch.
La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pleacă în ultimul lui turneu. Un mare turneu, trecând prin Viena, Stockholm, Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva și Berna trebuia să-i readucă la București la jumătatea lui octombrie.
După primele concerte, directorul Conservatorului din Geneva îi propune un post de profesor. Bineînțeles că acceptă și, timp de 5 ani, Dinu Lipatti este mândrul coordonator al cursului superior din cadrul instituției. Deși toate sunau atât de bine pentru compozitor și cariera sa, un eveniment neplăcut se face prezent.
Dinu Lipatti este diagnosticat cu o maladie, limfogranulomatoză malignă, și anulează unele concerte, întrucât interdicțiile medicale nu-l lasă să iasă din casă săptămâni întregi. Ulterior, în 1949, Lipatti decide să renunțe la activitatea sa didactică. Buletinul Conservatorului anunță cu un infinit regret demisia ”acestui eminent profesor și artist, unul dintre cei mai mari din epoca noastră”. Deși știa de ce boală suferă, bărbatul nu renunță la muzică și încă organizează concerte și duce 7 ani de astfel de activitate.
Pe 16 septembrie 1950 concertează pentru ultima dată. Recitalul, susținut în întregime, va fi ca un sacrificiu pe altarul artei: ”Nu vă serviți de muzică, serviți-o!”. Din păcate, marele compozitor român moare pe 2 decembrie 1950.
Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează în cultura românească și în afara frontierelor țării pe aceeași orbită cu Enescu, Brâncuși, Eliade. Peste tot în lume artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți ai primei jumătăți a secolului XX.
Din anul 1992 Filarmonica din Satu Mare a adoptat numele emblematic ”Dinu Lipatti”, ceea ce a favorizat impunerea ei în conștiința publică din țară și din străinătate. Sursa : dinulipatti.org
Nicolae Ghișan
