Dintr-un studiu al lui Bura László apărut în „Satu Mare Studii și Comunicări – 2012” aflăm că, în Satu Mare, şcoala iezuiţilor şi-a început activitatea în toamna anului 1639, sub conducerea lui P. Kerzi (Kerczy) László, dar numai în calitate de gimnaziu gramatical inferior (şcoală cu patru clase). În aceste şcoli gimnaziale, elevii îşi însuşeau în principal limba latină, la un nivel din ce în ce mai înalt. Şcoala era frecventată de fiii nobililor din zonă, într-un număr destul de mare, dar şi de cei ai cetăţenilor protestanţi ai oraşului! Iezuiţii asigurau cazarea, masa şi supravegherea elevilor pe tot parcursul studiilor în internatul din vecinătatea gimnaziului.
Gimnaziile iezuite funcţionau după un plan de învăţământ identic. Inclusiv manualele erau identice, astfel încât elevii să-şi poată continua studiile oriunde. Astfel, cunoaştem (şi în lipsa păstrării arhivei locale) materiile predate în gimnaziul inferior din Satu Mare. Cu siguranţă şi în gimnaziul din Satu Mare a fost respectat modelul pedagogic prezentat în Ratio Studiorum, adică se lucra cu clase de elevi de aproximativ aceeaşi vârstă, şi cu profesori diferiţi pentru fiecare clasă. Cel mai apropiat claustru de iezuiţi sătmăreni era cel din Sárospatak şi se pare – din datele istorice păstrate – că din punct de vedere administrativ-financiar, cel din Satu Mare a fost oarecum subordonat acestuia (cel puţin temporar). Astfel, este cunoscut faptul că în deceniile 4-7 ale secolului al XVIII-lea, administratorul claustrului din Satu Mare era un membru al claustrului din Sárospatak.
În Satu Mare – în lipsa şcolii confesionale – iezuiţii au fost nevoiţi să organizeze inclusiv clasele elementare pentru copiii care învăţau abecedarul, precum şi clasa decliniştilor – a elevilor care învăţau gramatica limbii latine şi declinările. Această şcoală elementară se întindea pe perioada a doi ani şi, pentru că făcea parte din învăţământul unitar al reţelei şcolilor iezuiţilor, iar curriculum-ul didactic trebuia să respecte regulamentul elaborat de centru. Conform regulamentului, în clasele de gramatică ale gimnaziului era acceptat orice copil, indiferent de confesiune. Regulamentul prevedea ca la fiecare clasă să predea câte un dascăl diferit şi, doar în cazul claselor cu un număr mic de elevi, cursurile pot fie predate de acelaşi profesor. Dreptul de predare îl aveau doar cei care beneficiau de titlul de maestru–magister. Obţinerea acestuia presupunea finalizarea a trei ani de studii filosofice la secţia academică.
Secţia inferioară a gimnaziului avea sarcina de a asigura însuşirea cât mai perfectă a limbii latine, precum şi a unor cunoştinţe matematice şi de limba greacă.
În predarea lecţiilor, iezuiţii au utilizat şi limba maternă a elevilor. Foloseau versiunea în mai multe volume a lucrării Principia lui Alvarez. La predarea materialului didactic în limba latină a fost folosită o versiune tradusă în limba maternă. Dascălii călugări pretindeau elevilor o disciplină severă, dar în acelaşi timp s-au străduit să manifeste un comportament amical faţă de ei. Au cerut eforturi în muncă, dar au avut grijă şi de odihna elevilor, organizând şi diferite activităţi distractive (sport, jocuri, teatru).
Biblioteca gimnaziului era alcătuită din 69 de titluri în mai multe exemplare, astfel încât numărul cărţilor ajungea la 1182, chiar 1192 de cărţi, dacă luăm în calcul pe cele cu mai multe volume. Majoritatea erau în limba latină, dar se găseau volume şi în limba maghiară, germană, italiană şi greacă. Fondul de carte (precum şi numărul exemplarelor) atestă faptul că în gimnaziul primar din Satu Mare, în timpul predării limbii latine, sprijinită pe limba maternă a elevilor, au fost dezvoltate inclusiv cunoştinţele de limbă maternă.
Nicolae Ghișan
