Ca așezare geografică, localitatea ocupă locul cel mai din nord al Țării Oașului. Istoricii români au cercetat prea puțin acest spațiu. Mai mult interes față de el au dovedit istoricii maghiari. Cel mai vechi istoric ungur Anonymus scria: „Arpad a ocupat toată regiunea de la Tisa la Bograd cu toți locuitorii ei și a asediat cetatea Borșa”. Locuitorii acestui ținut nu puteau fi decât români și slavi, iar cetatea asediată nu putea fi alta decât Borșa Maramureșului. Tot ANONYMUS spune că primii locuitori ai acestor ținuturi au fost români. Așadar este firesc că primele așezări stabile au fost tot românesti, iar retragerea lor spre munte în timpul năvălirilor n-a însemnat dezlipirea lor totală de pământul la care aveau dreptul prin ,, Jus Valachichum”.
Originea locuitorilor din Bocicău precum și a celor din localitățile învecinate, Tarna Mare, Valea Seacă, după istoricii unguri ar fi slavă, românii fiind asimilați de slavi, ceea ce este un paradox. Realitatea fiind alta: slavii au fost asimilați de români ceea ce denotă că ei au fost majoritari.
Istoricul Szabo Istvan scrie că la început românii ocupau ținuturile până departe la Berg și Ungaria, de unde s-au retras cu Voievodul Dragoș, locul lor fiind ocupat de slavi. Deși au părăsit aceste ținuturi din zona muntoasă românii și-au lăsat amprenta asupra acestui loc. Dovadă că rutenii din Higea, Tarna Mică, Dumbrava și Cerna, azi localități în Ucraina, au portul oșenesc și o parte din ei vorbesc românește.
Ca vechime Bocicăul pare a fi întemeiat ulterior satelor vecine Tarna Mare și Valea Seacă. S-a întemeiat pe domeniul boieresc Nylag - Craya. Cele mai vechi familii, a căror origine etnică nu a putut fi contestată niciodată sunt: Câmpean (din Maramureș), Buhai, Haiduc, Hamza, Pașca, Cosma, Malanca etc.
Din punct de vedere religios până la 1 iulie 1944- Bocicăul a fost administrat de preoții din Tarna Mare, Bocicăul având statut de filie. Primele înregistrări matricole datează de pe la 1810. Documentele sunt redactate în română cu caractere chirilice, altele în latină și puține în maghiară. Parohia aparține districtului Protopopesc-Turț. Circularele vlădicesti de la 1848 sunt semnate de episcopul Basilius Popovici al Munkaciului cu sediul în Ungaria.
Biserica din Bocicău s-a zidit în timpul protopopului Antoniu Covaci, devenit protopopul districtului protopopesc al Turțului cu sediul în Tarna Mare.
Lucrările au început în primăvara anului 1901 și au fost finalizate în 1904. Este construită din piatră și cărămidă în stilul simplu caracteristic tuturor bisericilor din Transilvania. Are forma de navă cu turnul în față. Biserica a fost ridicată pe locul unde înainte se afla o biserică de lemn care a fost demolată și vândută meșterului zidar PATEVI , ce a condus lucrările de zidire a noii biserici pentru suma de 300 florini. Suma totală necesară construcției a fost de 1000 de florini. Diferența de 700 de florini reprezenta contribuția dată de familii . Biserica a fost binecuvântată de preotul Antoniu Covaci. În decursul timpului s-au mai făcut reparații în vara anului 1939 când portalul din față amenința cu prăbușirea în urma unui cutremur. După această renovare biserica a fost binecuvântată de preotul Alexandru Bretan de la Baia Mare, la eveniment participând și prefectul județului Satu Mare, colonel Simeon Coman.
Alte reparații capitale au avut loc în 1958 -1960. Astfel că în duminica lui 13 nov. 1960, Bocicăul a trăit un moment deosebit. În prezența a peste 5000 de credincioși P.S. Sa Valerian Zaharia a sfințit sfântul locaș, preot fiind dr. Paul Augustin.
Alte lucrări au avut loc în 1986, când s-a renovat exteriorul în tehnica terasit și a fost schimbat acoperișul.
Din anul 1990, Bocicăul are statut de parohie de sine stătătoare, funcționând cu preot și organe de conducere bisericești locale.
Nicolae Ghișan
