Localitatea Văgaş, din comuna Tarna Mare, este cunoscută mai ales pentru că în urma Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2011 satul nu avea nici un locuitor. Localitatea a fost identificată pe Planurile Directoare de Tragere (1916-1959), dar pe ortofotoplanuri perimetrul delimitează un teren viran, fără construcții, pe poziția vechii vetre a satului.
Văgaş are ca înțeles literar despicătură, răritură şi provine din activitatea exploatării lemnului. Un sat care s-a format acum cca. 150 de ani din muncitori forestieri veniţi de prin Cehia şi Slovacia şi care şi-a trăit apogeul în anii 1940 – 1950 când acolo locuiau în jur de 100 de familii.
“Câteva articole sporadice în presa sătmăreană, nişte cioturi pe Wikipedia şi câteva poze pe Google Earth care acum nu mai sunt, ne-au impulsionat să ne promitem că vom vizita cândva aceste locuri, şi acest timp a venit într-o zi tristă, la răscrucea anotimpurilor Iarna – Primăvara. O răscruce de drumuri din Tarna Mare şi un indicator ne îndreaptă paşii catre Văgaş, trecând lin printr-o perdea de pădure ce separă cele două sate, însoţiţi de susurul lin al Văii Morii. Găsim Văgaşul la ieșirea din pădure, cu poienile lui în care vedem un amestec între actualitate (spaţii pentru păşunat, două dependinţe) şi trecut, zone peste care timpul a lovit implacabil şi peste care codrul oşenesc vine şi pune încet stăpânire. Nostalgia şi tristeţea te lovesc implacabil când vezi casele părăsite şi la gândul că acum câteva zeci de ani aceste locuri palpau şi erau pline de viaţă, iar cerul trist ne-a acompaniat aceste stări. Însă la final, pentru faptul că am venit cu sufletele curate şi deschise, Văgaşul a făcut o despicătură între nori, prin care ne-a trimis o rază de soare să ne mângâie obrajii în semn de mulţumire că l-am vizitat şi ne-a umplut sufletele cu căldură şi speranţă. Am lăsat Văgaşul în urmă şi tristeţea la fel. Văgaşul vă aşteaptă şi pe voi…” ne-au făcut curioşi cei de la Drumeţii Hai Hui.
Un iconostas, două clopote și un cimitir este tot ce a rămas din vechiul Văgaș Dată fiind ocupația lor de muncitori forestieri, cei din Văgaș nu se puteau lăuda cu o stare materială foarte bună. Tocmai din acest motiv bisericile nu au fost înzestrate cu lucruri de preţ. Exceptând icoana realizată de Nicolae Grigorescu în patrimoniul satului Văgaș mai exista iconostasul pictat în ulei pe lemn şi încadrat cu sculpturi artistice, lucrate de către călugării de la mănăstirea din Pouci, Ungaria.
După părăsirea satului, iconostasul a fost donat bisericii din Tarna Mare. Din păcate, în timpul transportului acesta s-a deteriorat. De asemenea, din iconostas s-au înlăturat câteva icoane pentru a se putea încadra în spațiul bisericii din Tarna Mare.
În momentul de față obiectul religios se află în custodia Muzeului Județean Satu Mare. De asemenea, s-au mai păstrat cele două clopote, turnate din bronz, de dimensiuni medii. Unul dintre acestea se află acum la parohia ortodoxă din Tarna Mare, iar celălalt la biserica din Şirlău. Exceptând ruinele celor două biserici, pe amplasamentul fostului sat Văgaș se mai găsesc doar două cruci de lemn și cimitirul.
Aici îşi plâng morţii urmaşii vechilor văgășeni, coborâţi acum în Tarna Mare, localitate în care şi-au întemeiat familii. În Văgaş mai urcă doar ocazional, pentru a-şi păstori animalele şi pentru a-şi aduce aminte de locurile copilăriei.
Nicolae Ghișan
