Satul Vetiş se situează pe malul stâng al Someşului, între localităţile Satu Mare şi Csenger (Ungaria), şi este amintit deja în secolul al XIII-lea. În jurul anului 1320, aşezarea a găzduit de mai multe ori adunări nobiliare. În 1458, regele acordă familiei Vetési – descendentă din neamul Kaplony care îşi trage numele după cel al localităţii – drept de vad şi vamă pe râul Someş.
Cea mai timpurie informaţie despre o biserică a localităţii, închinată Sfântului Nicolae, provine din 1265. Parohia sa a ţinut de arhidiaconatul Satu Mare, unitate aflată sub tutela episcopiei ardelene; pe doi dintre preoţii ei îi găsim menţionaţi la plata dijmelor papale: Cosma în 1333, iar Nicolae în 1334. În anii 1325 şi 1334 biserica parohială este semnalată direct, în contextul unor drepturi de patronaj, iar în 1433, respectiv 1455, papa aprobă cererea lui Albert Vetési (†1486), originar din această localitate, ulterior episcop de Veszprém, care solicită pentru ea drepturi de pelerinaj.
Clădirea bisericii reformate, în pofida transformărilor din epoca modernă, a păstrat în mare parte aspectul medieval. Informaţii privitoare la aspectul său de dinaintea transformării neogotice sunt furnizate de gravuri publicate în 1864, respectiv 1870 (plan, vedere dinspre sud, portal vestic), precum şi de schiţe executate de Ferenc Schulcz.
Materialul de construcţie al bisericii, care acum este acoperită cu tencuială şi var, este probabil cărămida, cu toate că referirile anterioare la material sunt contradictorii. Elementele structurale de sorginte medievală au fost executate parţial din piatră, parţial din cărămidă. Clădirea orientată pe axa est-vest constă dintr-o navă dreptunghiulară, în vest cu un turn de plan pătrat, adosat, iar în est cu o absidă pentagonală decroşată, având două travee, şi fiind mai îngustă decât lăţimea navei cu câte o grosime de zid.
La colţuri, corpul bisericii este sprijinit de contraforturi, dar la ele nu mai apar detalii medievale. Muchiile de vest ale turnului sunt articulate cu câte o pereche de contraforturi cu două trepte, plasate perpendicular pe ziduri. Nava şi absida sunt susţinute de contraforturi mai joase şi mai robuste, cu câte o singură treaptă. În cazul navei, cele de pe colţurile de vest sunt plasate oblic, iar în răsărit perpendicular, asemeni altuia din zona mediană a laturii de nord. Colţurile de răsărit ale absidei sunt înzestrate cu contraforturi asemănătoare, aşezate oblic, însă în extremitatea estică a zidului de miazănoapte contrafortul este amplasat perpendicular. Poziţionarea se explică prin faptul surmontat de două semibaghete în retragere succesivă.
Cu toate că aspectul actual al turnului prezintă forme neogotice, în mod cert el a fost ridicat în Evul Mediu, originea fiindu-i confirmată atât de desenele din secolul al XIX-lea, cât şi de aranjamentul spaţial al interiorului. Privitor la portalul său vestic, original, între timp distrus, se păstrează trei reprezentări care diferă parţial în ce priveşte atenţia pentru detalii, însă surprind aceeaşi stare de conservare.
Din ele reiese că portalul, în arc frânt şi fără timpan, fusese amenajat în grosimea zidului, montanţii şi arhivolta prezentând patru retrageri, fără colonete. Partea inferioară era articulată cu un soclu extins pe toată lăţimea, iar montanţii delimitaţi de arhivoltă printr-o cornişă, de asemenea în retrageri succesive, cu partea inferioară în formă de sfert de cerc. Portalul era surmontat de un fronton triunghiular nedecorat, întreaga compoziţie fiind flancată de câte o lesenă înaltă. Deasupra frontonului era plasată o fereastră de tragere, vizibilă şi azi, cu ambrazura evazată către interior, închisă într-un arc turtit. La acest nivel, alte două ferestre asemănătoare, actualmente înzidite, străpungeau laturile de sud şi nord ale turnului. La al doilea şi, eventual, la al treilea nivel al turnului s-au aflat ferestre de tragere similare, dispuse în pereche pe laturile de vest, sud şi nord. Acestea au fost desfiinţate cu ocazia amenajării ferestrelor neogotice, din ele păstrându-se doar închiderile în arc frânt, vizibile şi acum în interiorul turnului.
Nicolae Ghișan
