Datorită colonizărilor abundente, aspectul oraşului s-a schimbat în totalitate până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aşezarea până atunci similară unui sat mai dezvoltat a început să capete aspect de oraş. Completând evoluția demografică, la Carei au demarat marile investiţii edilitare.
Majoritatea construcţiilor aveau caracter reliogios și erau legate de comunităţile nou-formate sau sporite. Familia Károlyi a ajutat financiar sau prin donaţii de teren fiecare comunitate religioasă, dar, mai ales după apariţia populaţiei şvăbeşti, a susţinut cu precădere biserica romano-catolică. Biserica parohială a orașului a fost scoasă din folosința reformaţilor şi oferită catolicilor. Sosirea ordinului piarist în oraş a servit, pe lângă scopurile strict cultice, și dezvoltării învăţământului. Primul preot-profesor a sosit la Carei în 1727, la invitaţia lui Alexandru Károlyi.
Conform protocolului încheiat cu ordinul piarist, moșierii locali trebuiau să asigure, alături de biserică şi mănăstire, o şcoală unde călugării să-și desfăşoară activitatea didactică. Unitatea de învățământ piaristă s-a dezvoltat constant, devenind până la sfârşitul secolului al XIX-lea un gimnaziu cu 8 clase și una dintre cele mai renumite școli din regiune. Clădirea actuală a gimnaziului a fost ridicată în 1887. Promisiunea construirii unei biserici făcută piariştilor de Alexandru Károlyi a fost îndeplinită doar în timpul generaţiei următoare a familiei, de Anton Károlyi.
Acesta a construit biserica între anii 1769-1779, ca un gest de gratitudine oferit pentru naşterea unicului său fiu, Iosif. Edificiul în stil baroc este şi în zilele noastre una dintre cele mai frumoase biserici romano-catolice din zonă. Revocarea dreptului de folosire a bisericii parohiale pentru reformați nu a lăsat nici această comunitate fără lăcaş de cult. Contele le-a construit o biserică mai mică, fără turn. Clădirea a devenit rapid neîncăpătoare pentru numeroșii protestanți din Carei, care și-au construit pe același loc, între anii 1746-1752, o nouă biserică, de data aceasta pe cheltuială proprie. Populaţia în creştere permanentă a oraşului de haiduci și-a ridicat prima biserică, din lemn, în anul 1720. Coloratura etnică accentuată a dus însă curând la apariția conflictelor în cadrul comunității greco-catolice, iar diferenţele lingvistice au provocat diviziunea totală între români și ruteni, care au decis construirea a două biserici. Comunitatea ruteană și-a ridicat biserica între 1737-1739, cu sprijinul material a lui Demetriu Raț, administratorul domeniului familiei Károlyi. Edificiul este considerat cea mai veche biserică de zid greco-catolică. Comunitatea românească şi-a construit biserica în 1752, pe cheltuială proprie. Pe lângă fiecare dintre edificiile de cult funcționa câte o școală confesională, întreținută tot de comunitate.
Înfiinţarea tipografiei în 1754, la inițiativa familiei Károlyi, a constituit o adevărată piatră de hotar a culturii din zonă. Funcţionarea tipografiei a fost coordonată de Demetriu Raț, iar primul maestru tipograf a fost Pap István. Tipografia a servit în primul rând editării de cărţi cu caracter religios, dar s-au tipărit aici şi manuale școlare cu caractere chirilice.
Valul de lucrări edilitare din Carei nu a ocolit nici reşedinţa familiei Károlyi. Iosif Károlyi a demolat cetatea considerată deja depăşită, fiind umplute şi şanţurile de apărare. Urmând planurile lui Iosef Bitthauser, între anii 1792-1794 moșierii careieni au construit un castel baroc cu un etaj. În paralel cu lucrările de construcţie propriu-zise a fost realizat şi parcul din jurul castelului, după planurile lui Bode György.
Dezvoltarea a fost remarcabilă şi pe plan economic. Au apărut noi meșteșuguri, mulţumită în primul rând populaţiei şvăbeşti şi evreieşti. În secolul al XVIII-lea s-a format un cartier anume pentru meşteşugari, cunoscut sub denumirea de Partea Meşterilor. Mai mulți meșteșugari s-au asociat curând în bresle şi au reuşit să obţină privilegii. Primele diplome au fost obţinute în 1717 de breslele cizmarilor, a croitorilor şi a blănarilor. Au urmat în 1741 brutarii şi a lumânărarii, iar în 1781 a venit rândul tăbăcarilor. La sfârşitul secolului, în 1784, la Carei erau conscris nu mai puțin de 54 de meserii.
Pe parcursul secolului al XIX-lea, orașul continuă să se dezvolte, și datorită faptului că la sfârşitul secolului al XVIII-lea Careiul devine reşedinţa comitatului Satu Mare. În 1830 a fost construit Sediul Comitatens, ca un simbol al noului statut. În anii 30 ai secolului al XIX-lea aici a activat ca notar al comitatului, iar apoi ca deputat al dietei, Kölcsey Ferenc. În paralel s-a dezvoltat administraţia urbană: în 1848, Careiul obţine titlul de oraş cu consiliu ales. Noul statut a fost recunoscut oficial în anul 1871. În 1808 fusese construit primul sediu al primăriei, mutat la sfârşitul secolului în clădirea hanului Cerbul de Aur. La începutul secolului al XIX-lea, cercul meşteşugarilor s-a lărgit și mai mult: în anul 1819, și breasla postăvarilor a reușit să obţină privilegii. În această perioadă apar și primele neînțelegeri între populaţia şvăbească şi cea maghiară. Şvabii, care trăiau oricum izolați de restul populației în partea lor de oraș, și-au întemeiat propriile bresle. Până la finalul secolului, din cauza maghiarizării lente a comunității germane, aceste contradicţii s-au aplanat. Prosperitatea economică a determinat dezvoltarea culturii, a învăţământul, a sănătății publice.
În 1845, la iniţiativa lui Gheorghe Károlyi, s-a înfiinţat primul spital, care a devenit cu timpul spitalul comitatului. Alături de familia Károlyi, la înfiinţarea instituţiei au contribuit şi breslele din oraş. Dezvoltarea oraşului a căpătat un nou avânt în 1871, odată cu construirea liniei de cale ferată. Intensificarea circulaţiei cu acest mijloc de transport a determinat construirea, între 1910-1912, a clădirii gării, în picioare și astăzi. În pofida acestor realizări, caracterul oraşului a rămas unul preponderent meşteşugăresc: până la începutul secolului al XX-lea, în Carei nu se înființează nici o fabrică mai importantă. În anul 1886 s-a desfiinţat autonomia breslelor, iar membrii acestora s-au reorganizat în corporaţii de industriași. Buna pregătire a meșteșugarilor careieni este dovedită și de faptul că, anual, în localitate erau organizate 7 târguri naționale, iar în anul 1907 aici s-a desfășurat expoziţia naţională a industriașilor. În 1885 la Carei apare primul ziar sub tilul Nagykároly és vidéke (Careiul şi împrejurimile).
Pe parcursul secolului al XIX-lea, Careiul a fost afectat de mai multe calamităţi. În anul 1834, un seism a afectat aprope toate clădirile importante, iar incendiul din anul următor a ars 350 de case, pustiind orașul aproape în totalitate. La sfârşitul secolului, în 1887, un alt incendiu a provocat pagube la fel de grave.
La sfârşitul secolului al XIX-lea castelul Károlyi a fost din nou modificat, căpătând forma actuală. Lucrările s-au desfășurat între anii 1893-1896, după planurile lui Artur Meining, transformând castelul în stilul unei cetăți cavalerești. Refacerea a avut loc la iniţiativa lui Ştefan Károlyi, însă după moartea sa din 1907, familia nu a mai folosit castelul ca reşedinţă permanentă.
Sursa: e-castellum.eu
Nicolae Ghișan
