Există iubiri care dăinuie peste timpuri, care nu se pierd niciodată în negura uitării, chiar dacă cei care cândva au aprins-o de mult nu mai sunt printre noi. O emoţionantă poveste de iubire este cea pe care a trăit-o şi a savurat-o în toată deplinătatea ei poetul Petőfi Sándor (1823-1849), la castelul din Ardud unde şi-a unit destinul cu marea lui iubire, Szendrey Júlia.
E interesant că Sándor și Júlia s-au cunoscut în ziua de 8 septembrie 1846 la Carei și s-au căsătorit tot în aceeași zi, la Ardud, un an mai târziu. Se știe că poetul a scris cele mai frumoase poezii dedicate iubitei sale ardudence, stând cu gândul doar la ea, la poalele Cetății, sau pe malul lacului din apropiere.
Acea iubire curată, inocentă, chiar dacă a avut un deznodământ mai puţin fericit, poate chiar tragic, este vie şi în zilele noastre, oferind exemplu de dăruire şi ataşament îndrăgostiţilor de toate vârstele.
Szendrey Júlia s-a născut la Ardud (1828-1868) într-o familie înstărită. Júlia era o fire sensibilă dată şi de studiile realizate la o şcoală specială de fete nobile, unde a învăţat limbi străine, să cânte la pian și dans de societate. Totuși nu se simțea bine în compania oamenilor, și era cea mai fericită atunci când visa în fața pianului, sau citea la umbra copacilor din poemele lui Heinrich Heine sau ale lui George Sand. Viața bogată și de ”curte” o plictisea și îi lăsa un gust amar, ea având un suflet de artist. Era deci jumătatea perfectă a unui intelectual, a unui poet, ea însăși devenind mai încolo scriitoare, poetă și traducătoare apreciată. Pe 8 sept. 1846 l-a întâlnit prima dată pe Petőfi Sándor, care era deja un poet cunoscut. A fost dragoste la prima vedere iar după această întâlnire Júlia a devenit cea mai importantă muză a poetului.
Tatăl Júliei se numea Szendrey Ignác și era administrator al domeniului Ardud, pe atunci stăpânit de familia nobiliară Károlyi. Acesta nu a fost de acord cu căsătoria, pentru că Petőfi nu avea origini nobiliare dar cum o dragoste tumultuoasă nu cunoaşte oprelişti, după un an de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit în anul 1847 la Ardud, în capela cetăţii. Altarul în faţa căruia s-a desfăşurat ceremonia se păstrează azi la palatul episcopal din Satu Mare. Potrivit memoriilor Júliei Szendrey, căsătoria lor din capela Cetății Ardud a avut loc dimineața devreme, și a fost învăluită de o atmosferă de romanță medievală. Chiar dacă își zâmbeau întruna și erau cei mai fericiți din lume, cei doi și-ar fi dorit ca oficierea căsătoriei lor să se desfășoare frumos, solemn, în ținute adecvate, fără să fie nevoiți să se ascundă. După căsătorie, cei doi au locuit o vreme la Carei, apoi s-au mutat la Coltău, lângă Baia Mare.
În luna de miere Petőfi i-a dedicat iubitei lui soţii o serie de poezii însă cea mai celebră este „Szeptember végén” („Sfârşit de septembrie”):
Petőfi Sándor: Sfârşit de septembrie
Zbucnesc încă-n vale flori multe-n lumină, E verde-ncă plopul, fereastra păzind, Dar vezi lumea iernii ce-i gata să vină? Acoperă coasta zăpada sclipind. E încă, în inima-mi tânără, vară Şi-n ea, încă-n floare, un întreg răsărit, Dar toamna în negrul meu păr se-nfăşoară, Mi-i capul de brumele iernii pălit.
Se scutură floarea, şi viaţa goneşte... Rămâi, o, soţie, la pieptu-mi pe veci! Dar fruntea-ţi ce-n braţele-mi azi se odihneşte, Ca mâine, la groapa mea, n-o s-o apleci? Oh, spune-mi tu: primul de-o fi să mor, spune, Vei pune un văl pe mormântu-mi, plângând? Şi-o dragoste nouă putea-va răpune Din sufletul tău al meu nume, curând?
Al văduvei văl de-o să-l zvârli odată, Agaţă-l la groapa-mi: un negru drapel, La mijlocul nopţii, din lumea-ntristată Veni-voi, şi-n groapă m-oi duce cu el. Să-mi şteargă tăcutele lacrimi amare, Plângându-ţi credinţa zdrobită-ntr-o zi, Şi a inimii rană să leg celui care Şi-atunci, şi acolo, în veci te-o iubi! (traducere de Eugen Jebeleanu)
Această capodoperă a literaturii maghiare a fost printre ultimele dedicate Juliei. Poetul a scris că speră că dacă el va muri mai repede, ea nu se va mai recăsători.
Pe 20 iulie 1848 Julia l-a văzut ultima dată pe Petőfi, care a murit în bătălia de la Albeşti, lângă Sighișoara. Ei au avut împreună un copil, pe Zoltán, care a trăit doar 7 ani. Chiar dacă s-a recăsătorit după moartea marelui poet cu fostul ei profesor de istorie, Horváth Árpád (cu care a avut 4 copii), mariajul a fost bazat mai mult pe camaraderie decât pe iubire adevărată. Dovadă că pe piatra sa funerară a fost înscris doar faptul că a fost soţia lui Petőfi.
Nicolae Ghișan
