Aurel I. Coza s-a născut la data de 17 septembrie 1892 din părinții Ioan și Maria, într-o familie în care erau opt copii. Tatăl lui, Ioan Coza, preot greco-catolic, a fost coleg la Gimnaziul Superior Minorit din Baia Mare cu Petre, fratele mai mic al lui Vasile Lucaciu, care a devenit apoi inginer minier . Personalitatea lui Vasile Lucaciu, luptător îndrăzneț și fără tihnă pentru cauza poporului român, l-a marcat pe Aurel Coza încă din copilărie.
Aurel Coza a început școala primară în Lăpușel, județul Maramureș, la o școală de stat și nu la una confesională, avându-l ca dascăl pe Longhin Longin. Apoi, Aurel Coza a trecut la școala din Șomcuta Mare, județul Maramureș, unde învățătorul Munteanu îi învăța pe elevi religia în limba română.
Primele trei clase de liceu le-a urmat la Liceul premonstratens din Oradea (al călugărilor premonstratenși), și a fost găzduit în Seminarul Tinerimii Române Unite.
La Seminar, al cărui rector era Augustin Laurian iar vicerector dr. Gheorghe Miculași (originar din Ciumești, jud. Satu Mare, profesor la Şcoala Normală din Oradea din anul 1904 şi director al acestei şcoli din anul 1913), Aurel Coza a făcut lecții de limba română, religie și a învățat cântările bisericești cu profesorul Tășiedean.
Aurel Coza a urmat aici numai trei clase și jumătate, iar apoi, din motive de sănătate, s-a apropiat de casa părintească și a trecut la Liceul de Stat din Baia Mare unde a urmat clasele a IV-a, a V-a și a VI-a de liceu. Aici, l-a avut ca profesor de limba română și de religie greco-catolică pe Andrei Pop, pe care Aurel Coza l-a descris ca fiind “extraordinar”. Și-a finalizat studiile liceale, urmând clasele a VII-a și a VIII-a la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuș, unde Aurel Coza l-a apreciat foarte mult pe profesorul Nicolae Fabian fiindcă acesta explica foarte bine lecțiile de limba latină. Și-a dat bacalaureatul (a absolvit Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș) în anul 1910.
După bacalaureat, Aurel Coza a fost încardinat ca teolog în dieceza Gherla care l-a trimis la Teologie la Oradea, însă conducerea Academiei Teologice premonstrantense i-a eliminat la un moment dat pe toți cei 16 teologi români. Aceștia au fost nevoiți să-și continue studiile de teologie la Gherla unde l-au avut ca profesor de drept bisericesc pe profesorul Gheție. Aurel Coza a terminat teologia la Gherla încă înaintea începerii primului război mondial iar apoi a frecventat între 1914 și 1918 cursurile Universității din Budapesta, studiind limba latină și istoria. Ca profesor de limba română l-a avut acolo pe Iosif Siegescu.
După absolvirea Universității din Budapesta și după înfăptuirea Unirii, după ce a fost examinat la pedagogie și la limba latină de o Comisie formată din profesorul Onisifor Ghibu ca președinte al comisiei și de dl. Ghidionescu, ca profesor examinator, Aurel Coza a fost numit profesor la Liceul “Gheorghe Șincai” din Baia Mare, făcând parte din prima generaţie de profesori români ai primului liceu românesc din oraş, înfiinţat în anul 1919. Aici a activat ca profesor din 1919 până în 1926.
In anul 1923 Aurel Coza a fost numit și în funcţia de custode al Muzeului orășenesc din Baia Mare, funcție pe care a deținut-o până în 1926. După trecerea la cele veșnice a lui Vasile Lucaciu, Aurel Coza solicită și obține apoi aprobare de la Ministerul Instrucțiunii Publice pentru ca lăcașul de învățământ din Carei să poarte numele preotului Vasile Lucaciu în semn de respect și recunoștere pentru meritele sale în susținerea învățământului românesc pe aceste meleaguri.
Directorul liceului a fost numit Ioan Cheri , iar corpul profesoral era format din Ioan Bălăban, Ioan Bezedea, Alexandru Fechete, Elena Fechete, Ștefan Kecsmar, Iuliu Mezei, Ioan Mille, Corneliu Naum, Paraschiv Ștefan, Nagy, Alesa Liban, Augustin Ossian, Cornel Pop, Dumitru Șinca, Ioan Szolomáyer, Vasile Șuta, Dr. A. F. Tămaș, Leontin Ghergariu.
La 15 noiembrie 1926, după moartea profesorului-director Ioan Cheri , Aurel Coza a trecut la Carei, ca profesor de limba latină, fiind numit și director al Liceului “Vasile Lucaciu”.
În cadrul “Astrei”, Aurel Coza a desfăşurat, alături de soţia sa, profesoara Augusta Coza (născută Pelle) președinta “Societăţii Femeilor Române” – sora părintelui Ioniţă Pelle – o foarte bogată şi susţinută activitate educativă în satele din împrejurimile Careiului, trezindu-le locuitorilor români de origine, conştiinţa naţională şi mândria de a fi români.
În februarie 1939, atunci când a participat la Carei la ceremoniile funerare organizate în onoarea învățătorului emerit Gheorghe Pteancu (1855 – 1939), în sala de sport a Liceului “Vasile Lucaciu” din Carei, Aurel Coza era deja inspector școlar al Regiunii Ținutului Cluj.
După Dictatul de la Viena din 1940, Aurel Coza nu a plecat în refugiu ci a funcţionat ca profesor de latină şi istorie la Liceul “Gheorghe Bariţiu” din Cluj, apoi doi ani la Preparandia din Gherla ca profesor de istorie şi de limba română.
După anul 1944, a activat din nou ca profesor la Liceul “Gheorghe Bariţiu” din Cluj, apoi doi ani ca inspector şcolar în învăţământul secundar, a rămas apoi o perioadă fără serviciu iar mai târziu a fost angajat ca secretar la Şcoala profesională mixtă comercială (a “O.C.L.-ului” ) Cluj.
În data de 16 august 1952, la vârsta de 60 de ani, Aurel Coza este arestat de Securitate, condamnat la 36 de luni închisoare pentru “vina” de a fi fost membru PNȚ și de religie greco-catolică. A fost închis la Gherla. Este eliberat după un an (10 august 1953) dar i se fixează domiciliu “ales” (forțat) la Vatra Dornei şi este pensionat cu o pensie de mizerie. În ultima parte a vieții a domiciliat la Cluj, pe str. Republicii nr. 72 unde avea o casă proprietate personală.
Trece la cele veşnice în anul 1978 la Cluj.
Sursa: buletindecarei.ro
Nicolae Ghișan
