Localitatea Culciu Mare este situată pe malul stâng al râului Someș, la 15 km S-E de municipiul Satu Mare și este centrul administrativ al comunei Culciu.
În urma unor săpături arheologice succesive sau descoperiri izolate în locul numit Sub Grădini, în apropierea cimitirului românesc de astăzi, s-a descoperit o așezare de mari dimensiuni din perioada târzie a bronzului.
Istoria localității Culciu este presărată cu nenumărate descoperiri arheologice din epoca fierului, în timpul tracilor, din epoca migrațiilor. Potrivit informațiilor furnizate de istoricul maghiar Maksai Ferenc, prima atestare documentară a satului Culciu Mare este din anul 1267. Atunci satul avea o moară pe Someș, care aparținea familiei Kóch Györgyé și Péteré. În 1278 satul apare în proprietatea aceleiași familii Kóch, dar apare și un stăpânitor nou, din familia Tussay.
În 1279 satul este pomenit iarăși cu numele Kulchou. În acest an regele Ungariei, Ladislau al IV-lea, confirma înțelegerea dintre mai mulți nobili, cu privire la moșia Gylian. În acest document se vorbește despre Ștefan, banul de Culciu, banul fiind o funcție administrativă importantă. În 1300 satul apare cu denumirea de Possessio Kulchua. În 1321 Kóch Petru este acuzat de infidelitate față de rege și își pierde proprietatea satului.
Astfel în 1321 satul intră în stăpânirea familiei Csomaközy, care va stăpâni părți din sat mai multe secole. În 1352 se iscă o nouă reglare de proprietate, în care apare menționat și satul Culciu. Actul emis de Capitul bisericii de Oradea ne arată că un anume Petru și fiul său Martin au dăruit lui Simion și fratelui său moșia Petea, din comitatul Satu Mare. În locul ei vor primi la schimb două moșii numite Cele două Culciu (Kthkulch). Evident este vorba despre cele două sate actuale: Culciu Mare și Culciu Mic. În 1438, Culciu Mare apare în documente cu numele de Kulch, o denumire foarte asemănătoare cu cea de azi.
În locul actualei case parohiale se găsea o biserică de lemn. Această biserică a fost construită pe la anul 1700, dar din motive necunoscute pe la anul 1800 a fost distrusă. A doua biserică de lemn s-a construit la mijlocul secolului al XIX-lea, dar care a fost dărâmată în anul 1890. Biserica actuală s-a zidit în anul 1894. Arhitectul acesteia a fost protopopul din Seini, Alexa Berinde. Datorită arhitecturii sale, biserica este unicat pe valea Someșului. Tot în Culciu Mare se află și unul dintre cele mai impunătoare conace din județul Satu Mare. Construcția a aparținut familiei Boszormenyi, cea mai bogată familie din localitate.
Proprietatea grofului Boszormeny Emil era imensă de peste 200 de hectare de teren agricol şi era formată din pădurea de lângă râul Someș, grădina de pomi, dincolo de râul Someș, vie la Seini. Grădina de pomi, de circa 10 ha, era situată spre Băbășești şi era numită Kerekes kert după numele administratorului, care se ocupa de pomicultură.
Casele servitorilor erau strânse toate la un loc, pe terenul unde este construită și funcționează azi Școala Generală cu clasele I-VIII din Culciu Mare.
După naționalizare, conacul a avut mai multe întrebuințări, acesta fiind cămin cultural, o parte din încăperi au fost săli de clasă ale școlii generale din localitate, după cum a fost şi depozit de cereale ale fostului CAP Culciu.
Fibula de argint de la Culciu Mare, artefact arheologic unic în Satu Mare Dintre obiectele apraţinând colecţiilor Muzeului judeţean Satu Mare şi care fac parte deja din Tezaurul României iese în evidenţă „Fibula de Argint“ de la Culciu Mare.
Fibula de argint este cea mai importantă descoperire făcută în aşezarea barbară din epoca romană de la Culciu Mare–Bogilaz. Principalele elemente care evidenţiază caracterul de lux al fibulei de la Culciu Mare sunt metalul preţios şi anume argintul, dimensiunile mari în comparaţie cu variantele simple, ornamentarea în tehnica filigranului, două bare transversale care străbat portagrafa şi trei resorturi care străbat capul. În urma analizelor tipologice am constatat că fibula de la Culciu Mare este o combinaţie între două tipuri de fibule. Astfel putem să considerăm că este o “variantă princiară” a fibulelor cu portagrafă înaltă, cu portagrafe străbătute de cepi. Este cel mai mare exemplar de acest tip din Europa.
Nicolae Ghișan
