Ioan Galu s-a născut la 14 noiembrie 1829, în localitatea Poceiu, din părinţii Gheorghe şi Ana Galu. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar pe urmă cursurile liceului premonstratens din Oradea. Aici se va alătura unui grup, printre care se afla şi Petru Vulcan, care hotărăsc în luna mai 1850 realizarea unei petiţii către guvern prin care cereau introducerea limbii române în liceu. Reuşita a fost abia la a trei încercare şi atunci cu ajutorul episcopului Ioan Erdei, stipulat în Ordinul ministerial nr. 11932 din 29 ianuarie 1851.
În toamna anului 1849 Ioan Galu se înscrie la Facultatea de drept, însă după un an este nevoit să-şi oprească studiile din cauza resurselor financiare reduse ale părinţilor. La sfatul prietenilor, dar şi al marelui cărturar Alexandru Papiu-Ilarian se decide să se înscrie la Institutul teologic din Viena. O parte din plata pentru susţinerea în centrul cultural al Europei a fost asigurată de către episcopul din Oradea. Absolvind cu rezultate uimitoare, i se oferă o catedră la unul din institutele vieneze, însă dorul de patrie este mai mare. Se decide să se întoarcă acasă unde devine profesor la liceul din Șimleu Silvaniei. În anul 1859, în urma ameninţărilor venite din partea autorităţilor, Ioan Galu răpus fiind şi de o boală pulmonară se retrage mai întâi în localitatea Chiejd ( lângă Sărmăşag), apoi la Supuru de Sus. Între timp se căsătoreşte cu Ana Alpini, care a ajutat soldaţii români participanţi la războiul pentru independenţă din 1877.
Astfel satul Chiejd va intra în istorie ca fiind locul unde s-a conceput primul memorandum către împăratul de la Viena, autor fiind Ioan Galu. După ce prezentase memorandumul delegaţilor din satele vecine, printre care îl amintim şi pe vicarul Demetriu Coroianu, la 18 septembrie 1861 se convoacă o întâlnire de subscriere la Băseşti. Astfel cu protestul semnat şi scris atât în limba germană cât şi în limba latină, delegaţia compusă din: Ioan Galu şi Gheorghe Filip din Căuaş, pentru comitatul Solnoc, Dr. Ion Maniu pentru comitatul Crasna au pornit la începutul lunii octombrie spre Viena. Deoarece împăratul a fost plecat, delegaţii au trebuit să poposească până pe 28 octombrie, zi în care au fost primiţi. După citirea punctului cu privire la anexiunea părţilor ( comitatele Crasna, Solnocul de Mijloc şi Chioarul) împăratul a exclamat că este legală. În ceea ce priveşte celelalte puncte, care prevedeau printre altele, numirea unui comitet suprem român, împăratul le-a zis că va da dispoziţii generale pentru întreaga Ungarie. Lipsiţi de încrederea avută, delegaţia se întoarce în aceeaşi zi înapoi. Totuşi erau mulţumiţi că făcuseră primul pas pentru lupta de independenţă.
În 1892 delegaţia care număra peste 300 de ardeleni în frunte cu reprezentanţii Partidului Naţional Român printre care îi amintim pe sătmărenii Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu şi Gheorghe Stanciu se îndreaptă spre Viena. Din această delegaţie, 6 persoane erau din Supuru de Sus: Ioan Galu, arhidiacon, preotul satului, Mihai Bobiş, învățătorul satului; Andrei Cosma şi Mihai Bohățiel, proprietari; Demetriu Suciu, născut în Supuru de Sus şi avocat în Cehu Silvaniei; preotul Vasile Mureşanu, născut în Supuru de Sus, fiul luptătorului paşoptist Gheorghe Mureşanu, paroh multă vreme în Săuca. Scopul a fost înmânarea împăratului cunoscutul „Memorandum al românilor din Transilvania şi Ungaria”. Delegaţii se întorc în ţară, cu o mare dezamăgire în suflet, că împăratul nu a dorit nici măcar să dea faţa cu românii veniţi de departe.
Ioan Galu a încetat din viaţă la 27 martie 1894. Numele său este dus mai departe de o şcoală primară din Supuru de Sus. Mormântul gloriosului patriot este lângă Biserica de zid din acelaşi sat, care a fost ridicată “pe deluşorul de lângă fântâna Buna“ după cum precizează monograful Ioan Ardeleanu-Senior.
Nicolae Ghișan
