După prima conflagraţie mondială, la fel ca în multe alte domenii ale vieţii sociale, a fost nevoie să treacă mult timp până când activitatea sportivă, începută înaintea războiului a reuşit să reia cursul normal. Scrima este revitalizată în cadrul Asociaţiei Sportive Sătmărene. În lipsa unui campionat naţional, se organizează întreceri între cluburi, astfel că scrimerii sătmăreni au ocazia să se confrunte destul de des cu colegii lor din Oradea şi Cluj.
Csipler Alexandru întorcându-se din prizonieratul rusesc nu stă prea mult pe gânduri: angajat fiind la Uzinele Unio ca muncitor, formează o echipă de sabie, cu care participă la primele concursuri naţionale. Paralel, se ocupă şi de antrenorat, la început în mod voluntar, nefiind renumerat pentru activitatea sportivă. Se îndeletniceşte cu creşterea campionilor în condiţiile vitrege oferite de sala de scrimă situată la etajul unui imobil naţionalizat de pe strada Ştefan cel Mare, înfiinţată în 1947. Sportivii se antrenează în sala insalubră, fără încălzire, cu „florete uscate”, echipamentul electric fiind privilegiul echipelor naţionale.
Printre participanţii la antrenamentele şi concursurile din acea perioadă remarcăm pe: Csipler László, Csipler Ágnes şi István (familia Csipler a constituit o adevărată dinastie în scrima românească), Mezei Béla şi László, fraţii Rupprecht, Kósa László, Vadnai Ottilia, Turi Anton, Szugyiczki Zoltán, Luczky Rudolf, Rudolfina Hönig, Flora Luczky, Takács Pál, soţii Eötvös, Rozsnyai László, Turkász Otto, Ambrozi Paul.
Primul campionat naţional din România s-a organizat în anul 1951, la care sătmărencele au ocupat doar locul patru, peste un an Metalul Satu Mare obţinând locul doi (cu Elena Şamşudeanu şi Luczky Mari în echipă). Aici echipa CCA a ocupat doar locul trei. Cea mai valoroasă sportivă a Sătmarului în anii ’50 a fost Elena Şamşudeanu, care a jucat un rol important la concursurile de floretă feminin, fiind finalistă la mai multe campionate naţionale şi a fost timp de mai mulţi ani în echipa naţională de floretă a României. În 1955 a obţinut titlul de Maestră a Sportului.
În această perioadă, Satu Mare a avut şi o echipă puternică de sabie, (armă care, din păcate în anii următori a intrat în anonimat), printre sabreri numărându-se Mezei Béla, Kósa Laszló, Tatár Iosif, Csipler László. După 1958, pe lângă floretiste şi sabreri apar şi spadasinii cu rezultate notabile pe plan naţional: echipa formată din Ştefan Haukler, Tódor Francisc, Hadi Árpád şi Tóth István câştigând titlul de campioană naţională de tineret.
În 1959 un ziarist de la cotidianul Bányavidéki Fáklya din Baia Mare (atunci Satu Mare apartinea judeţului Maramureş) făcând o vizită la club, a găsit afişat pe avizierul sălii clasamentele la zi a speranţelor olimpice. Astfel, la floretă fete, lista arăta în felul următor: Suzana Tasi, Ileana Gyulai, Daniela Dănciţiu, Ecaterina Toth, Ecaterina Rus, Maria Pato. La băieţi, lista a fost condusă de Pruzsinszky Sándor, urmat fiind de Ştefan Weisböck, Lajos Vigula, Ştefan Kosa, Alexandru Acs, Zsolt Fenyvesi şi Alexandru Dobos. Ziaristul băimărean a arătat în articol că Alexandru Csipler avea în pregătire pentru jocurile olimpice de la Roma pe Şamşudeanu Elena, Ştefan Haukler, Ileana Bartha şi Todor Francisc.
Însă la jocurile din 1960 n-a mai ajuns nici un sătmărean, preferinţele federaţiei au fost altele. În capitala Italiei Maria Vicol a obţinut medalia de bronz, Olga Szabo a terminat pe locul 5.
Începând cu 1950, scrima a fost practicată în Satu Mare în cadrul A.S. Metalul, asociaţie care avea în organigramă echipe de floretă femei şi sabie.
Începând cu 1956 se înfiiţează o altă asociaţie, CS Energia cu secţie de scrimă, iar în 1958 reînvie clubul Stăruinţa. 1968 este anul de naştere al A.S. Unio, iar în ’69 scrima se mută la SC Olimpia.
Din 1973 până astăzi, practicanţii acestui sport se legitimează la Clubul Sportiv Satu Mare (CSSM), club aparţinător Agenţiei Naţionale de Tineret şi Sport.Tot printre cluburile cu rezultate frumoase ale „sportului alb” s-au numărat pîna în 1990 Şcoala Sportivă, AS Samus şi A.S. Mondiala, fiecare având secţie de scrimă cu rezultate meritorii, unele obţinând chiar titluri de campioni naţionali.
Existenţa acestor cluburi a făcut ca sportivii sătmăreni, pe lângă CSSM (insuficient pentru numărul mare de sportivi legitimaţi) să aibă posibilitatea participării la concursuri naţionale şi internaţionale.
În anul 1964 echipa de floretă feminin Unio Satu Mare formată din Ecaterina Jencsik, Ileana Gyulai, Suzana Tasi, Suzana Olajos şi Luczky Mari câştigă titlul de campioană naţională. Pe locul doi: Progresul Bucureşti, pe trei: Steaua Bucureşti. (Din anul următor până în anii ’80 Steaua domină întrecerile feminine, cu ajutorul sătmărencelor…)
În vara anului 1964 colonelul Maximilian Pandele, comandantul CS Steaua, şi antrenorul Zilahi Iosif au venit la Satu Mare şi s-au întors în capitală doar după ce au obţinut semnăturile lui Jencsik, Tasi şi Gyulai pentru ca acestea să continue cariera lor sportivă la clubul militar.
Şi cu acest moment începe hegemonia sătmăreană în scrima românească. Aşa a început o istorie sportivă de invidiat pentru cele trei sătmărence, care a dus la numeroase titluri şi medalii olimpice, mondiale şi europene.
Ce s-a întâmplat cu coechipierele rămase la Satu Mare? Luczky s-a măritat şi s-a mutat la Baia Mare. Olajos, una dintre cele mai talentate floretiste ale perioadei, datorită studiilor universitare a abandonat activitatea competiţională.
Odată cu mutarea floretistelor la Bucureşti a fost rândul maestrului să fie invitat la antrenamentele centralizate ale scrimerilor. Şi Csipler face faţă şi acestor solicitări, dar nu abandonează nici munca de acasă.
Sursa: Ștefan Stahl – Scrima sătmăreană, miracol al sportului românesc
Nicolae Ghișan
