

SĂ NE RUGĂM PENTRU CAREI!
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon: Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mîncaţi din roadele lor! Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sînteţi, şi să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii, în care v'am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentrucă fericirea voastră atîrnă de fericirea ei! – spune Profetul Ieremia în capitolul 29 - versetele 5-7. Credința creștină comună, istoria și locul unde trăim, ne leagă. Și când mă gândescla faptul că războiul ruso-ucrainean a izbucnit în urmă cu exact doi ani, cred că îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru faptul că, în comparație cu alte locuri, trăim în condiții bune, sau îndrăznesc să spun, chiar luxoase. Așa cum profetul (prorocul) Ieremia cere poporului în numele lui Dumnezeu, să avem și un prilej de rugăciune în fiecare an pentru orașul în care trăim și pentru oamenii cu care trăim în pace bună. Așa să fie. Amin.”
( Pr. reformat Istvan Tolnay, protopop al Parohiei Reformate gazdă)
A urmat rândul părintelui Leontin Sălăjan, reprezentant al Protopopiatului Ortodox Român din Carei - Capela de la Spital - ca să rostească un cuvânt de învățătură și o rugăciune.





”Această seară de rugăciune ecumenică este o inițiativă comună a Primăriei Municipiului Carei și a Parohiei Reformate Oraș-Grădină, cu intenția de a crea o tradiție.
Ne-am dori ca fiecare biserică și confesiune religioasă istorică din Carei, să organizeze o astfel de seară de rugăciune în fiecare an. Lăudând și slăvind împreună pe Dumnezeul nostru, ne putem, de asemenea, să ne cunoaștem mai bine.
Pledoarie pentru înțelegere
Au trecut doi ani de la începutul războiului din Ucraina și, realitatea geopolitică mondială nu sună deloc în pace. Apar fel și fel de voci în social care încearcă să scuze și să folosească violența în toate felurile, promovând dezbinarea între etnii, neamuri, țări. Sunt semeni de-ai noștri care consideră că alte nații și alte etnii ne aruncă ”mâța moartă în curte” ... băgându-și capul în nisip ca și struțul ... folosind lozinca: numai noi avem dreptate! Cu toate acestea ... ne aflăm la mâna Domnului, chiar dacă strigăm unii împotriva altora, ridicăm pumnii împotriva vecinului. Au trecut doi ani de la începutul dezastrului din vecini, iar întâlnirea de la Carei poate reprezenta un model de comunicare și înțelegere între oameni de etnii și confesiuni diferite. În speranța că nu vom ajunge să numărăm 1-2-3 ... haideți fraților să facem PACE! Valeriu IOAN Sursă fotografii: OPINIE DE CAREI PARTENERI MEDIA: UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA - GAZETA DE NORD VEST




















