La fel de discutabil ca și originalitatea Țării Oașului este și caracterul său „pur românesc”. Această zonă etnografică a fost prezentată mereu ca un spațiu omogen etnic, ca o enclavă românească înconjurată de populație maghiară și slavă. Numeroși autori din secolul trecut au clamat acest caracter „pur românesc” al Oașului. În aceeași ordine de idei, trebuie menționat că în perioada național-comunistă a regimului Ceaușescu, Țara Oașului a fost intens folosită în propaganda comunistă. S-a mers pe ideea autohtonistă, aceea că oșenii ar fi urmașii dacilor liberi. În mod interesant, această idee persistă uneori chiar și în prezent, cu toate că ea nu are nici un fel de fundament istoric.
La o privire mai atentă se poate, însă constata, că Țara Oașului nu a fost atât de curat românească, precum unele surse o descriu. Pe lângă această imagine de oază exclusiv românească, oșenească pot fi identificate o serie de minorități care nu doar că au conlocuit cu oșenii, ci au și interacționat într-o anumită măsură cu populația majoritară.
Cele câteva grupuri etnice minoritare alături de care oșenii au conlocuit au venit în diverse etape istorice pe teritoriul zonei etnografice a Țării Oașului. Iar urmele acestei interacțiuni pot fi cel mai bine observate atunci când vine vorba de cultura culinară. Maghiarii reprezintă, alături de românii oșeni, unul dintre grupurile etnice cele mai vechi din zonă. De regulă, populația maghiară a trăit în sate separate situate pe marginea sudică a Țării Oașului. Așa ar fi Orașu Nou, Remetea sau în partea de Ugocea, Tămășeni, toate trei sate cu populație exclusiv maghiară. O excepție de la această regulă o reprezintă satul Vama, situat în mijlocul Țării Oașului, unde elementul românesc a coexistat cu cel maghiar. De dată mai recentă este populația maghiară (de expresie maghiară) care a fost așezată într-o parte distinctă a satului Boinești, întemeiată de călugărul Árkád Pásztory.
Evreii au fost un alt grup etnic care a avut o influență importantă asupra locuitorilor majoritari ai Țării Oașului. Ei au venit în satele oșenești cam în aceeași perioadă ca și în cele din Maramureș, adică în jurul anilor 1850-1860, din Galiția. Într-un timp relativ scurt, mai ales datorită subdezvoltării economice a acestui ținut, ei au reușit să monopolizeze mai multe subramuri ale economiei locale. Această situație face ca imaginea evreilor, mai ales cea a crâșmarilor care dădeau oamenilor băutură pe datorie și apoi le luau pământurile, să nu fie întotdeauna una dintre cele mai pozitive. După deportarea lor în 1940-1945 multe dintre ocupațiile legate de comerț care până atunci erau aproape exclusiv evreiești, au început să fie practicate și de către unii dintre oșeni. Așa ar fi producerea pe scară largă a pălincii care înainte era caracteristică familiilor evreiești. Astfel, începând cu perioada comunistă și oșenii au început să producă pălincă în cantități foarte mari pe care să o vândă. Cât privește cultura culinară, Doina Molnar, în studiul ei, remarcă supraviețuirea unui tip de mâncare evreiească – „cioulentul” cu fasole, în zona Tărnii Mari. Evreii, în gătirea ei, foloseau carne de găină, de vită ori de oaie, în timp ce oșencele au „îmbunătățit-o” cu carne de porc afumată.
Slovacii -denumiți local touți- pot fi întâlniți și în prezent în satele Huta Certeze și Boinești. În trecut, ei erau răspândiți și în așezări precum Turț Băi sau satele dispărute Valea Neagră și Văgaș. Slovacii din Țara Oașului au venit în mai multe valuri distincte în ultimele trei secole, mai ales în secolul XIX, și și-au păstrat specificul până la începutul perioadei comuniste. Atunci a avut loc un fenomen ce poate fi numit „oșenizarea slovacilor”, adică asumarea caracteristicilor grupului dominant, cel al românilor oșeni (la Huta-Certeze). Fenomenul este mai amplu însă. Trebuie să precizăm că s-au „oșenizat” doar slovacii care au ales să rămână în satele din Țara Oașului. O mare parte din ei au emigrat în Ceho-Slovacia după Primul și al Doilea Război Mondial. Mai trebuie să precizăm că deși fenomenul și-a atins apogeul în perioada comunistă, procesul a fost mai îndelungat, început mult mai repede (la începutul secolului XX). Unele dintre puținele elemente culturale care s-au păstrat însă sunt tocmai cele legate de cultura culinară slovacă, pe care oșenii o considerau ca fiind una superioară în raport cu cea a lor.
Ucrainenii și germanii au fost prezenți mai ales în anumite așezări cu un caracter eterogen din partea ugoceană a Țării Oașului. Așa ar fi exemplul satelor Șirlău și Bocicău unde populația românească s-a mixat cu cea ucraineană. Iar în Batarci, pe lângă români au existat și etnici germani. Cel mai pestriț din punct de vedere etnic a fost satul Tarna Mare unde au coexistat până în 1945 peste șase grupuri etnice: români, maghiari, ucraineni, germani, evrei, romi.
Sursa: Ciprian-Emanuel Honca, Răzvan Roșu, Mihaela Grigorean - Cultura culinară a Țării Oașului
Nicolae Ghișan
