Ansamblul Vécsey se află în centrul localității Livada, în mijlocul unui vast parc dendrologic. Ansamblul este compus din clădirea rezidențială, monument istoric, și o serie de anexe, neclasate ca monument. Despre construcția castelului actual există mai multe ipoteze.
Unele surse îi atribuie construcția castelului Baronului István Vécsey, între anii 1760-1764, altele Baronului Miklós Vécsey, între 1740-1746. Mai multe informații, ce ar putea duce la o clarificare a dilemei, găsim în genealogia familiei. Dacă într-adevăr castelul ar fi fost construit între 1740 și 1746, atunci cel mai probabil comanditar ar fi fost István Vécsey. Acesta s-a căsătorit în 1748 cu Judit Festetics de Tolna (născută în Sasinkovo, Slovacia, în 1727) și a murit în 1802. Totuși, o ipoteza mai probabilă ar fi cea care datează construcția castelului între 1760 și 1764. Și în acest caz, comanditarul a fost probabil tot István Vécsey. Miklós (Nicolae) Vécsey, fiul acestuia și al lui Judit Festetics de Tolna, s-a născut la Keszthely, în Ungaria – unde se află un foarte frumos palat al familiei Festetics – în 1749, fiind deci prea tânăr pentru a putea coordona construcția reședinței din Livada.
Castelul este o clădire rectangulară, alcătuită din subsol, parter, etaj și pod. Volumul său masiv, curtea interioară și colțurile amplificate ce imită bastioane de apărare, amintesc de castelele renascentiste. Fațadele sunt tratate sobru, cu decorațiuni ce se limitează doar la ancadramentele baroce ale ferestrelor și brâul care desparte parterul de etaj (element specific arhitecturii renascentiste). Fațada principală este singura care este tratată diferit. Aceasta se remarcă printr-un pavilion în trei axe ce are la parter un portic cu trei arcade. La etaj, cele trei axe sunt delimitate de pilaștri cu capiteluri dorice iar ferestrele curbate au ancadramente baroce. Streșinile sunt decorate la capete cu elemente zoomorfe – capete de dragoni – ce mai pot fi întâlnite și în județul Arad, la vila Kintzig din Zimandul Nou.
Interiorul clădirii mai păstrează o serie de elemente originale : scara principală din marmură roșie, grilajul metalic ale cărui modele se regăsesc și pe poarta de acces a clădirii, un ancadrament de ușă.
Accesul în clădire este marcat de un portal baroc deasupra căruia se află blazonul familiei. Acest element central este încadrat de două volute ce prezintă asemănări cu cele lucrate de Josif Hoffmayer la palatul Wesselenyi din Hodod. Laturile frontonului sunt decorate cu elemente florale asemănătoare celor întâlnite pe portalul aripii baroce de la Bonțida.
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, clădirea era terminată și înconjurată de o grădină franceză, după cum se poate vedea în Ridicarea Topografică Iosefină a Comitatului Sătmar (Szatmár), realizată între 1780-1782. Pe această hartă se disting trei zone înverzite, dintre care două sunt rectangulare și par a avea o configurație peisageră geometrică. Tradiția locală amintește existența a numeroase specii de arbori rari și diverse păsări și animale, precum și a unui lac artificial pe care nobilii se puteau plimba cu barca. Tradiția locală menționează existența unui al doilea etaj, ornamentat cu sculpturi de lemn. Acesta a fost distrus în 1823, în urma unui incendiu. După incendiu, clădirea a fost renovată în același stil. Putem presupune că în această perioadă au fost adăugate și ancadramentele ușii și ferestrei de pe fațada sudică. Acestea prezintă decorațiuni specifice stilului „empire”, des întâlnit în arhitectura reședințelor nobiliare de la începutul secolului al XIX-lea. Tot în secolul al XIX-lea a fost probabil renovată sau construită și una dintre clădirile anexe, care prezintă un fronton neoclasic.
În fața castelului a fost amenajată o curte de onoare, în centrul căreia se afla un rond de flori cu o fântână arteziană, în prezent aproape distrusă. Anexele încadrează perimetral curtea de onoare din fața reședinței. Se disting patru corpuri, fiecare având în trecut destinații specifice: locuințele personalului, grajdurile – transformate în garaj, atelier și spații de depozitare – și o bibliotecă despre care se spune că adăpostea un număr impresionant de cărți valoroase, dintre care o mică parte au fost salvate și se găsesc azi la Muzeul Maramureșului. Pornind de la hărțile militare austriece, putem vedea cum la sfârșitul secolului al XVIII-lea existau doar două anexe în partea vestică, cele din partea estică urmând a fi construite undeva în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Ultimul proprietar din familia Vécsey a fost Paulina Leontina Mária Vécsey (1871-1931), căsătorită la Livada în 1898 cu contele Sándor Sztáray de Nagymihály et Sztára (1862-1948). La moartea acesteia, domeniul a fost moștenit de soțul său.
La începutul regimului comunist, întreg domeniul a fost naționalizat. În anii ’60 s-a înființat Stațiunea de Cercetări Agricole, cu sediul în castel. În 1978, clădirea devenise magazie de cereale și începuse să se degradeze. Astfel, s-a propus refuncționalizarea castelului, fie ca muzeu, fie ca centru cultural-artistic. În același an, în urma unei ședințe a comitetului județean de partid, se propune transformarea parterului în muzeu agricol și a etajului în muzeu de artă / tabără pentru artiști. Însă singurele fonduri disponibile au fost găsite la Direcția Taberelor Școlare, iar castelul a fost astfel transformat în tabără, funcțiune care s-a păstrat până în 2004.
În prezent ansamblul, aflat în posesia Consiliului Local și a Direcției Taberelor Școlare, este neutilizat și în degradare. Descendenții foștilor proprietari revendică o parte din fostul domeniu, însă nu și castelul.
Primarul oraşului Livada, Arthur Piricsi, a declarat pentru AGERPRES, în 2023, că, după mai mulţi ani de procese, în care administraţia locală nu a avut dreptul să bată niciun cui în clădire, s-a pronunţat sentinţa şi castelul a ajuns în proprietatea oraşului. Adevărata provocare de abia acum începe, deoarece clădirea s-a distrus foarte mult şi este nevoie de cel puţin 6-7 milioane de euro pentru reabilitare.
Sursa: Irina Leca – monumenteuitate.org
Nicolae Ghișan
