Fostul premier Radu Vasile a murit

Fostul premier Radu Vasile a murit

Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit, în noaptea de marţi spre miercuri. Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Israel. Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela. Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune căreia i-a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere. De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE. Premierul Victor Ponta îşi exprimă profundul regret faţă de trecerea în nefiinţă a fostului prim-ministru Radu Vasile şi transmite sincere condoleanţe pentru familia îndoliată, se arată într-un mesaj al Guvernului. “Trecerea în nefiinţă, după o grea suferinţă, a fostului premier Radu Vasile reprezintă o pierdere grea pentru România. Radu Vasile a marcat istoria post-decembristă a României, fiind prim-ministru într-o perioadă dificilă a tranziţiei. În numele Guvernului, şi al meu personal, adresez sincere condoleanţe şi îmi exprim compasiunea şi solidaritatea faţă de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis în numele premierului Ponta. Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că fostul premier Radu Vasile a fost un om deschis dialogului, el arătând că această deschidere spre dialog şi consultare a caracterizat poziţia sa ca om politic şi că a avut cu acesta relaţii de respect reciproc. “El are un om deschis dialogului şi, în ciuda faptului că ne aflam pe poziţii politice diferite, relaţia noastră a fost o relaţie civilizată, de stimă şi respect reciproc. Este ceea ce caracteriza poziţia lui ca om politic”, a spus Iliescu. El a precizat că a avut relaţii bune, apropiate, de stimă şi respect reciproc cu Radu Vasile. “Regret că a încetat din viaţă Radu Vasile. Ştiam că era suferind, am avut contacte cu el chiar în perioada aceasta din ultimii ani, inclusiv când a fost la o intervenţie în Israel. Am avut o relaţie civilizată, în ciuda faptului că ne aflam pe poziţii politice diferite. El era în conducerea PNŢ, a fost şi prim-ministru. Independent de acest lucru, a fost omul de dialog, adică relaţiile noastre nu au fost conflictuale în plan personal. A fost omul care găsea întotdeauna calea abordării deschise, civilizate”, a spus Iliescu. El a mai arătat că această deschidere spre dialog l-a caracterizat pe Radu Vasile şi în perioada în care a fost premier, când a avut porbleme delicate, dificile. “Nu ezita să se consulte. A fost momentul când minerii din Valea Jiului porniseră spre Capitală. El a plecat înaintea lor, a intrat în dialog cu ei, apoi în dialog cu partidele”, a mai spus Iliescu. Aurelian Pavelescu a menţionat că Radu Vasile a contribuit la reconstrucţia partidului după 1990, fiind secretar general sub preşedinţia lui Corneliu Coposu. “El a fost foarte iubit în partid. Suntem alături de familie în aceste momente dificile”, a mai afirmat Pavelescu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble