Luni, 21 aprilie 2025, la ora 9:45, Cardinalul Kevin Farrell, șambelan al Camerei Apostolice, a anunțat moartea Papei Francisc la Casa Santa Marta cu aceste cuvinte: „Iubiți frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț moartea Sfântului Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați. Cu imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic”.
Papa a fost internat la Policlinica Agostino Gemelli vineri, 14 februarie 2025, după ce a suferit timp de mai multe zile o criză de bronșită. Situația clinică a Papei Francisc s-a agravat treptat, iar medicii l-au diagnosticat cu pneumonie bilaterală marți, 18 februarie. După 38 de zile de spitalizare, Pontiful s-a întors la reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta, pentru a-și continua recuperarea. În 1957, la vârsta de 20 de ani, Jorge Mario Bergoglio a suferit o intervenție chirurgicală în țara sa natală, Argentina, pentru îndepărtarea unei porțiuni de plămân care fusese afectată de o infecție respiratorie severă. Pe măsură ce a îmbătrânit, Papa Francisc a suferit frecvent crize de boli respiratorii, anulând chiar o vizită planificată în Emiratele Arabe Unite în noiembrie 2023 din cauza gripei și a inflamației pulmonare.
În aprilie 2024, regretatul Papă Francisc a aprobat o ediție actualizată a cărții liturgice pentru riturile funerare papale, care va ghida Liturghia funerară, a cărei dată nu a fost încă anunțată. A doua ediție a Ordo Exsequiarum Romani Pontificis introduce mai multe elemente noi, inclusiv modul în care rămășițele pământești ale Papei vor fi tratate după deces. Constatarea decesului are loc în capelă, mai degrabă decât în camera în care a murit, iar trupul său este pus imediat în sicriu. Potrivit Arhiepiscopului Diego Ravelli, maestru al ceremoniilor apostolice, regretatul Papă Francisc a cerut ca riturile funerare să fie simplificate și axate pe exprimarea credinței Bisericii în Trupul înviat al lui Cristos. „Ritualul reînnoit”, a declarat Arhiepiscopul Ravelli, „caută să sublinieze și mai mult faptul că funeraliile Pontifului Roman sunt cele ale unui păstor și discipol al lui Cristos și nu ale unei persoane puternice din această lume”.
A vizitat România în 2019
Acum șase ani, acesta a fost într-o vizită de trei zile în România, iar imaginile din 2019 au revenit acum în amintirile românilor care l-au văzut cu propriii ochi și ai celor care au avut șansa de a sta aproape de el.
Papa Francisc a venit în vizită de trei zile în România în 2019, la sfârşitul lunii mai. Atunci, sute de mii de pelerini au asistat la evenimentele publice derulate la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. A fost prima ţară ortodoxă pe care Suveranul Pontif a vizitat-o în pontificatul său şi a doua a unui papă în România, după vizita istorică din mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti. Atunci a fost pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a venit într-o ţară preponderent ortodoxă.
În cursul vizitei Papei Francisc, acesta a prezidat slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste.
Papa Francisc a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi Patriarhul Daniel. Din Bucureşti s-a deplasat la Iaşi, Şumuleu Ciuc şi Blaj.
Cu ocazia vizitei în România, Sfântul Părinte a avut o întâlnire cu comunitatea romilor şi a cerut scuze, în numele Bisericii, pentru discriminarea la care au fost supuşi romii, relatează News.ro.
Ulterior, Papa Francisc şi-a exprimat fericirea cu privire la faptul că a putut să fie un pelerin în România şi a precizat că diversele întâlniri „au reflectat valoarea şi nevoia de a fi uniţi atât in calitate de creştini, la nivel de credinţă şi caritate, dar şi ca cetăţeni, la nivel de angajament civil”.
sursa: catholica.ro, digi24.ro