Zona Codrului și un meșteșugar din comuna Crucișor se află în centrul unei noi întâlniri prezentate pe canalul „Cu Iosif pe coclauri”. Materialul îl aduce în atenția publicului pe Ovidiu Hațeganu, care și-a dedicat o mare parte din viață prelucrării sticlei.
Iosif a ajuns în județul Satu Mare, în comuna Crucișor, unde a vizitat atelierul lui Ovidiu Hațeganu. Întâlnirea a fost posibilă cu ajutorul lui Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
În atelier, vizitatorul a descoperit cum sticla și cioburile capătă forme noi, devenind obiecte de artă prin pricepere, răbdare și experiență. Gazda i-a povestit despre începuturile sale și despre drumul parcurs într-un meșteșug căruia i-a dedicat ani din viață.
„Domnul Ovidiu ne-a deschis ușa atelierului său și ne-a povestit cum a început totul, dar și cum a ajuns să transforme sticla în artă”, a transmis Iosif în prezentarea vizitei.
Întâlnirea oferă publicului ocazia de a descoperi atât creațiile meșteșugarului din Crucișor, cât și povestea omului din spatele lor.
Materialul va putea fi urmărit în această seară, de la ora 19:00, pe canalul de YouTube „Cu Iosif pe coclauri”.
























