Ponta nu este de acord cu numirea lui Săpunaru la Transporturi

Ponta nu este de acord cu numirea lui Săpunaru la Transporturi

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice. “Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare”, au declarat sursele citate. Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru. Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informaţie. Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble