Cel mai bine plătit angajat român din istorie

Cel mai bine plătit angajat român din istorie

Călin Rovinescu, directorul executiv al Air Canada şi preşedintele Star Alliance, cea mai mare alianţă aviatică la nivel mondial, are un venit anual de aproape 10 milioane de dolari, însemnând un salariu lunar de 800.000 de dolari.

Potrivit publicaţiei The Global and Mail, reprezentanţii companiei aeriene au declarat că salariul de bază al directorului executiv este de 1,4 milioane de dolari. La acest salariu se adaugă şi bonusurile pe care Rovinescu le primeşte pentru rezultatele deosebite la locul de muncă. Suma totală se ridică la 9,5 milioane de dolari.

Air Canada îi oferă aceste bonusuri pentru că a contribuit la depăşirea obiectivului de profit al companiei, la creşterea nivelului de lichiditate. Capacitatea de a negocia cu angajaţii este un alt plus al managerului. De asemenea, Călin Rovinescu este cel care a lansat compania de transport low-cost Rouge, deţinută de Air Canada.

În 2012, sub conducerea lui Călin Rovinescu, Air Canada a înregistrat un profit de 131 milioane de dolari, după mai mulţi ani consecutivi în care a raportat pierderi.

Călin Rovinescu conduce Air Canada, o companie cu 27.000 de angajaţi şi venituri operaţionale de 12,1 miliarde de dolari. În 2012 a fost ales preşedinte al consiliului executiv al Star Alliance, cea mai mare alianţă mondială a companiilor aeriene.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble