Regizorul Woody Allen, acuzat în mod public de agresiune sexuală de către fiica adoptivă

Regizorul Woody Allen, acuzat în mod public de agresiune sexuală de către fiica adoptivă

Dylan Farrow, fiica adoptivă a lui Woody Allen, l-a acuzat, sâmbătă, pe regizorul american, spunând că acesta a agresat-o sexual în copilărie, exprimându-se astfel pentru prima dată în mod public în legătură cu o acuzaţie veche de peste 20 de ani.

Dylan Farrow, în vârstă de 28 de ani, pe care Woody Allen a adoptat-o cu actriţa Mia Farrow pe vremea când formau un cuplu, a afirmat într-o scrisoare deschisă, publicată pe blogul cotidianului The New York Times, că a fost agresată sexual la vârsta de şapte ani, în podul locuinţei familiale, scrie CNN.

"Care este filmul vostru preferat regizat de Woody Allen? Înainte de a răspunde, ar trebui să ştiţi că atunci când aveam şapte ani, Woody Allen m-a luat de mână şi m-a condus într-un mic pod, slab luminat, de la etajul al doilea al casei noastre. Mi-a spus să mă întind pe burtă şi să mă joc cu trenul electric al fratelui meu. Apoi, el m-a agresat sexual", scrie tânăra.

"Îmi vorbea în timp ce îmi făcea acel lucru, murmurându-mi că sunt o fetiţă cuminte, că acela era secretul nostru, promiţându-mi că vom merge la Paris şi voi fi un star de cinema", a adăugat ea.

Tânăra femeie spune că i-a vorbit mamei sale, în epocă, despre acele lucruri.

Nu este prima dată când regizorul este acuzat că şi-a molestat sexual fiica adoptată în timpul relaţiei cu Mia Farrow. În 1992, chiar Mia Farrow l-a acuzat pe Woody Allen că a molestat-o pe fiica lor Dylan, pe atunci în vârstă de şapte ani.

Actriţa se afla într-un conflict feroce cu regizorul pentru tutela copiilor lor, după ce a descoperit că Woody Allen avea o relaţie cu una dintre celelalte fiice adoptate ale sale, Soon-Yi Previn, pe atunci în vârstă de 20 de ani. Mia Farrow o adoptase pe Soon-Yi în timpul unei căsătorii anterioare. Woody Allen, în vârstă de 78 de ani, s-a căsătorit cu tânăra Soon-Yi în 1997.

Regizorul nu fost urmărit în instanţă, el negând că ar fi agresat-o pe Dylan Farrow. "Este puţin probabil ca domnul Allen să fie urmărit penal pentru abuz sexual pe baza probelor", a declarat atunci judecătorul Elliott Wilk, de la Curtea Supremă, potrivit unei publicaţii americane.

În 1992, Allen a acuzat-o pe Mia Farrow că ar fi manipulat, din ranchiună, "în mod ruşinoş, nişte copii inocenţi".

În 1994, un tribunal newyorkez a decis să îi refuze dreptul de a putea să o viziteze pe Dylan. Doi terapeuţi au considerat în acea vreme că nu era în interesul tinerei de a fi "constrânsă" să îl vadă pe tatăl ei adoptiv.

"Woody Allen nu a fost condamnat niciodată pentru nicio infracţiune, iar faptul că el a scăpat după tot ceea ce mi-a făcut mi-a bântuit toată tinereţea", a adăugat fiica adoptivă a cineastului, care a acuzat Hollywoodul că a închis ochii în faţa acelor acuzaţii, continuând să îl premieze pe cineast.

Cel mai recent film al acestuia, "Blue Jasmine", a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit luna trecută şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

"Chinul meu a fost agravat de Hollywood", spune Dylan Farrow. "Toată lumea, cu excepţia unora (care sunt eroii mei), a închis ochii. Cei mai mulţi au preferat să accepte ambiguitatea, să spună «cine ştie ce s-a întâmplat» şi să pretindă că totul era bine".

"Woody Allen este un exemplu viu pentru modul în care societatea noastră îi neglijează pe supravieţuitorii agresiunilor şi abuzurilor sexuale", a adăugat Dylan Farrow.

Woody Allen, în vârstă de 77 de ani, autorul filmului "Annie Hall" din 1978, pentru care a fost recompensat cu două premii Oscar - la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun scenariu original" -, a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el.

Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul "Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters" şi acelaşi premiu pentru filmul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris" din 2011.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble