Ponta vrea convocarea CSAT, în urma declaraţiilor lui Rogozin

Ponta vrea convocarea CSAT, în urma declaraţiilor lui Rogozin

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Băsescu solicitarea de convocare a unei reuniuni extraordinare a CSAT privind situaţia politică din regiune, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia. El a precizat cã solicitarea de convocare a unei astfel de reuniuni se bazează pe înrăutăţirea în ultima perioadă a situaţiei din Ucraina, prin continuarea actelor de încălcare a normelor de drept şi a acordurilor internaţionale, dar şi pe acţiuni provocatoare din partea unor oficiali ai Rusiei.

Premierul a apreciat că, dat fiind aceste considerente, este necesar ca România să aibă o poziţie instituţionalizată la nivelul CSAT şi a precizat că înaintarea către Preşedinţie a solicitării de convocare a unei reuniuni CSAT a fost decisă în urma unei discuţii avute cu miniştri membri ai Consiliului, cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării.

Marţi dimineaţa, aflat la Parlament, premierul Ponta a fost întrebat dacă e nevoie în acest moment de o şedinţă CSAT, în urma declaraţiilor vicepremierului rus Dmitri Rogozin, el arătând că va avea la Guvern o discuţie cu miniştrii care fac parte din CSAT şi va face un anunţ în legătură cu acest subiect înaintea şedinţei Executivului. “O să am o scurtă discuţie acum la Guvern cu miniştrii care fac parte din CSAT şi imediat, înainte de şedinţa de Guvern, o să fac o declaraţie pe această temă”, a precizat anterior Ponta, după ce a fost solicitat să comenteze ultimele declaraţii ale lui Rogozin. Întrebat dacă e nevoie în acest moment de o şedinţă a CSAT, ca urmare a acestor declaraţii ale oficialului rus, Ponta a răspuns: “Asta vreau să vă anunţ. După ce discut cu miniştrii, vă anunţ la Guvern”.

Premierul Victor Ponta a afirmat, luni seară, că a verificat când a fost organizată ultima reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi a arătat că aceasta a avut loc pe 27 martie, când nu izbucniseră încă incidentele violente din Ucraina.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble