Stau lângă cine trebuie, o să fiu alături de Radu

Stau lângă cine trebuie, o să fiu alături de Radu

Premierul Ponta s-a aflat, joi, alături de Radu Mazăre, în cartierul “Henri Coandă” din Constanţa, spunându-le celor câteva sute de oameni adunaţi că merită să îi strige numele primarului şi că îi va fi alături acestuia, încheind cu sloganul din 2012: “Mazăre la primărie, Băsescu la puşcărie”. Premierul a mers în cartierul de locuinţe sociale “Henri Coandă” din Constanţa împreună cu primarul Radu Mazăre, ei fiind întâmpinaţi de câteva sute de oameni, locuitori ai cartierului.

Mazăre şi Ponta le-au vorbit oamenilor de pe o scenă amenajată în mijlocul cartierului de blocuri, adresându-se mulţimii de la microfoane. Primarul le-a promis celor prezenţi că va mai construi 1.000 de locuinţe pentru sărmani, el fiind aplaudat şi aclamat de mulţime. “Am venit ca să vadă şi domnul prim-ministru cum este cartierul şi care sunt oamenii care stau aici. Şi mai ales să-i spun că vom termina acest cartier în ciuda tuturor greutăţilor. Vom mai construi încă 16 blocuri şi o mie de unităţi locative ca să terminăm cu toţi cei care stau pe drumuri, cu toţi amărâţii, nevoiaşii şi bolnavii care nu au bani să-şi plătească chiriile scumpe. O să mai băgăm în case încă 3.000, 3.200 de oameni şi în Constanţa nu va mai exista nimeni care să nu aibă un acoperiş deasupra capului”, a spus Radu Mazăre. El le-a promis musulmanilor care locuiesc în cartier că le va construi o geamie, în zonă fiind deja ridicată o biserică ortodoxă unde Radu Mazăre a fost să ia lumină în noaptea de Înviere.

La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că a venit să îi mulţumească lui Mazăre pentru ceea ce a făcut, îndemnându-i pe oameni să îi scandeze numele.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble