Alegerile preliminare interne au fost ideea mea

Alegerile preliminare interne au fost ideea mea

Liderul PSD Victor Ponta a precizat, marţi, că ideea de a organiza alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care există mai mulţi candidaţi, i-a aparţinut, fiind prevăzută şi în Statut, el arătând că nu se va dezice acum de aceasta. Întrebat dacă e pregătit ca în cursa internă din PSD să aibă şi un contracandidat, în condiţiile în care Mircea Geoană ar lua în calcul să participe la acest scrutin intern, Ponta a răspuns: ”Categoric, da. Aici eu nu vorbesc de Mircea Geoană sau de mine sau de altcineva. Eu sunt cel care am propus Congresului - şi avem în Statut acest lucru - că dacă există mai mult de un singur candidat care doreşte să candideze din partea PSD-PC-UNPR la funcţia de preşedinte al României, avem prevăzut în Statut un lucru pe care îl consider foarte bun şi pe care l-au făcut alte partide de centru-stânga din Europa, nu doar în America se întâmplă, s-a întâmplat în Italia, în Franţa, şi anume alegeri preliminare”. El a spus că, în măsura în care pe 1 august, când va fi convocat Consiliul Naţional al PSD, se vor depune oficial mai multe candidaturi, atunci se vor face alegeri preliminare. ”Categoric, eu cred că e lucrul cel mai bun şi a fost ideea mea, doar n-o să mă dezic de ea acum. Trebuie să facem alegeri preliminare şi în septembrie, la Congres, să ajungem practic cu o decizie luată de către toată lumea”, a spus Ponta. El a arătat că nu întâmplător, chiar dacă îl deranja pe preşedintele Băsescu, la toate ultimele întâlniri ale sale cu social-democraţii din toată ţara spunea că va candida la funcţia de preşedinte dacă va fi susţinut şi de cei din localităţile respective. ”La asta mă refeream. Mă gândesc că o să fie mai mulţi doritori care vor să candideze”, a spus Ponta. Solicitat să comenteze faptul că Mircea Geoană, potrivit propriilor afirmaţii, nu îl va contracandida, Ponta a răspuns: ”Vorbim pe 1 august, când e data limită de depunere a candidaturilor pentru cei care vor. O să fie unu, doi, trei, cinci, nu e nicio supărare”. ”Important este ca, după aceea, cel care candidează să aibă şansele cele mai mari să câştige. Certitudinea nu o are nimeni că va câştiga, dar şansele cele mai mari şi sprijinul cel mai mare – asta este esenţial”, a subliniat Ponta.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble