
Cum verifici kilometrajul?
Aparent, problema verificării kilometrajului ar putea să pară foarte simplă la prima vedere. Ce poate fi mai simplu decât să te urci în maşină, contact şi citeşti afişajul ca să vezi numărul de kilometri. Insă piaţa este invadată de maşini cu kilometrajul "ajustat". Vă propunem mai multe variante de verificare a informaţiei, vezi cum în rândurile de mai jos.
Ei bine, în ultimii anii datorită exploziei de vânzări a maşinilor second-hand, în piaţă au apărut foarte multe maşini cu kilometraj-ul modificat. Nu insistăm în acest articol asupra motivului pentru care vânzătorii recurg la astfel de strategii de vânzare, lăsăm subiectul deschis pentru un articol viitor.
Aşadar, revenind la modalităţile de verificare a kilometraj-ului, începem cu cea mai simplă metodă şi creştem treptat gradul de complexitate.
După identificarea maşinii pe care vrem să o cumpărăm în urma unei operaţiuni de cercetare a pieţei, de comparaţie a modelelor care se încadrează în criteriile urmărite, putem trece la întocmirea listei scurte de maşini care ne interesează cu adevărat.
Urmează etapa în care abordăm vânzătorul şi solicităm informaţiile tehnice ale maşinii, unul dintre ele fiind kilometraj-ul. Notaţi această informaţie si mergeţi cu ea la inspecţia fizică a maşinii.
Metoda cea mai simplă este să se verifice numărul de kilometri afişaţi în bord la pornirea motorului. Dacă cifra corespunde cu cea comunicată de vânzător sau este apropiată atunci trecem la următoarea procedură. Dacă apar diferenţe solicităm explicaţii suplimentare celui care vinde maşina.
Metoda diagnosticării sistemelor electronice ale maşinii este preferabil să fie aplicată într-un service autorizat al mărcii respective sau se poate face şi în service-uri multibrand care au acces la software-ul original de diagnosticare al producătorului sau la platformele de diagnosticare online. În această situaţie se compară valorile din odometru (calculatorul de bord) şi calculatorul de motor. In funcţie de producător aceste informaţii pot să mai apară şi în unitatea de control a închiderii centralizate şi chip-ul cheilor de contact sau în body-control module (BCM), dacă valorile nu sunt identice sunt suspiciuni de fraudă.




















