Ponta, legat de discuţiile pe tema CAS: A fost o mică înscenare

Ponta, legat de discuţiile pe tema CAS: A fost o mică înscenare

victorponta

Discuţia de luni de la Palatul Cotroceni pe tema CAS a fost o mică înscenare din partea preşedintelui Traian Băsescu, deoarece acesta ştia că va prezenta public înregistrarea, diferenţa dintre el şi Izaura Anghel fiind că preşedintele nu a avut camera de filmat la cravată, a declarat premierul Victor Ponta.

El a adăugat, la Antena 3, că şi-ar dori ca preşedintele, dacă tot a prezentat public conţinutul discuţiei de luni, să distribuie şi înregistrarea discuţiei cu fostul prim-ministrul Emil Boc pe tema tăierii salariilor şi pensiilor.

Premierul a precizat însă din nou că este nevoie de o procedură clară, cu reguli, privind prezentarea publică a unei discuţii private.

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, este implicat într-un dosar care conţine mai multe filmări în care familia lui Bercea Mondial, printre care şi Izaura Anghel, l-ar fi ameninţat pe Mircea Băsescu că îl va reclama la DNA dacă nu-şi recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenţie în favoarea interlopului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble