Fostul ministru de Interne Cristian David, adus cu mandat la DNA

Fostul ministru de Interne Cristian David, adus cu mandat la DNA

Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost adus cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Cristian David nu a făcut declarații presei.

Potrivit unor surse judiciare, el este audiat în dosarul în care anul trecut s-a cerut ridicarea imunității pentru a începe urmărirea penală pentru luare de mită și spălare de bani.

În 19 noiembrie 2014, președintele Traian Băsescu a anunțat că a solicitat începerea urmăririi penale pentru fostul ministru Cristian David, precizând că decizia sa nu înseamnă că acesta este vinovat.

El a indicat că în documentația trimisă de Parchetul General, provenită de la DNA, se arată că David ar fi suspect pentru încasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a înlesni emiterea de către un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren intravilan de 15 hectare.

În 10 noiembrie, șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general în vederea sesizării șefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale față de Cristian David, fost ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 — 22 decembrie 2008, pentru luare de mită și spălare de bani.

DNA a precizat că faptele cu care a fost sesizată în 2014 constau în aceea că ministrul David Cristian ar fi pretins în anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.

"Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție", susțin procurorii.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble