Băsescu: România, decât să se gândească la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău

Băsescu: România, decât să se gândească la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România ar fi trebuit să se așeze la masă cu cele trei partide pro-europene de la Chișinău, mai degrabă decât să se gândească la vizite la Kiev.

"Avem un premier (la Chișinău — n.r.) care provine din business. Asta înseamnă o Republică Moldova care, de unde a fost premiantul Parteneriatului Estic, începe să dea semne de rateu pentru că în mod cert, nefiind forța unui premier-om politic, nu va reuși să împingă cu aceeași viteză nici Acordul de Asociere, nici Acordul de Liber Schimb. Vreau să spun deschis: România decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău. Avem chei pe care le știu cei care trebuie să le știe, cu care puteam să ne așezăm la masă alături de cele trei partide pro-europene. N-au fost folosite și s-a ajuns aici", a afirmat Băsescu, la TVR.

Solicitat să comenteze situația de la Chișinău, respingerea în Parlament a guvernului Leancă, fostul președinte a afirmat că acest lucru era "previzibil și inadmisibil în același timp".

"S-au dus în Parlament neavând alianțele făcute. Greu de explicat logica politică. N-au avut alianță nici cu Partidul Liberal — cele două partide, PLDM și PDM — nici alianțe cu un al treilea. Trebuia ori cu PL, ori cu comuniștii lui Voronin. Nu știu ce a fost atât de drag lor încât n-au reușit să-i facă o concesie celui mai pro-românesc partid, Partidul Liberal. L-au lăsat în afară și guvernul a căzut. În locul lui Leancă nu m-aș fi dus în Parlament pentru nimic în lume, știind că o să cad", a adăugat Băsescu.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble