Sechestrul asigurator, menţinut în cazul Ioanei Băsescu

Tribunalul Călăraşi a menţinut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Sechestrul a fost instituit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) în 16 februarie, atât pe terenul Ioanei Băsescu, cât şi pe cele ale unor inculpaţi din acest dosar. Potrivit unor surse din PICCJ, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile şi imobile, dar şi un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte şi terenul Ioanei Băsescu. Fiica fostului şef al statului a contestat măsura procurorilor în instanţă. “Respinge contestaţia formulată de petenta Băsescu Ioana împotriva ordonanţei emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 februarie 2015”, a decis Tribunalul Călăraşi. Decizia a instanţei este definitivă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble