Valeriu Zgonea efectuează miercuri și joi o vizită oficială în Croația

Valeriu Zgonea efectuează miercuri și joi o vizită oficială în Croația

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, efectuează miercuri și joi o vizită oficială în Republica Croația, la Zagreb, la invitația președintelui Parlamentului Republicii Croația, Josip Leko.

Vizita constituie o nouă etapă în continuarea și aprofundarea dialogului parlamentar bilateral dintre cele două parlamente și reprezintă un răspuns la vizită oficială în România a delegației parlamentare croate, condusă de Josip Leko, în noiembrie 2013, precizează Camera Deputaților într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Delegația parlamentară română va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Republicii Croația, Josip Leko, cu prim-viceprim-ministrul și ministrul de Externe, Vesna Pusic, cu alți membri ai Guvernului croat, precum și cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

De asemenea, delegația parlamentară română, condusă de președintele Camerei Deputaților, urmează să fie primită de președintele Republicii Croația, Kolinda Gragar Kitarovic.

Din delegație fac parte deputații Steluța-Gustica Cătăniciu (Grupul PC-PLR), Dorel-Gheorghe Căprar (Grupul PSD) și Giureci-Slobodan Ghera (Grupul minorităților naționale).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble