Epidemia de Ebola din Liberia s-a încheiat, declară OMS

Epidemia de Ebola din Liberia s-a încheiat, declară OMS

Epidemia de Ebola s-a încheiat în Liberia, a declarat sâmbătă, la Monrovia, un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Alex Gasa, în cursul unei ceremonii oficiale la care a luat parte și președintele acestei țări africane, Ellen Johnson Sirleaf, transmite AFP.

OMS a făcut acest anunț în contextul în care au trecut 42 de zile de la ultimul caz confirmat de analizele de laborator, ultima persoană care a murit din această cauză fiind înhumată la 28 martie. Până la 9 mai, a trecut un interval de timp de două ori mai mare decât perioada de incubație a bolii, care este de 21 de zile, și nu s-a depistat niciun nou caz de contaminare cu Ebola. Acest lucru reprezintă 'o realizare monumentală' pentru Liberia, țară în care s-au produs într-un an 4.700 de decese din cauza acestei maladii, din totalul de peste 11.000 înregistrate la nivel mondial, a apreciat Alex Gasa. Perioada de vârf a epidemiei — cea mai gravă de la identificarea acestui virus în 1976 — a fost în august-septembrie 2014, când s-au contabilizat '300-400 de noi cazuri pe săptămână', a reamintit reprezentantul OMS. Totodată, el a atras atenția că este nevoie de vigilență în continuare întrucât epidemia nu a fost stinsă încă Sierra Leone și Guineea, țări vecine cu Liberia, unde numărul de îmbolnăviri este într-un considerabil regres. Actuala epidemie de Ebola a început în decembrie 2013, în Guineea, și s-a manifestat mai ales în cele trei state africane menționate, unde s-au identificat mai bine de 26.500 de îmbolnăviri.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble