ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Valul de căldură a crescut considerabil numărul de decese din Elveția

ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Valul de căldură a crescut considerabil numărul de decese din Elveția

Valul de căldură care a afectat Elveția în ultimele trei săptămâni a produs o creștere cu 10 % a numărului de decese în rândul vârstnicilor prin comparație cu aceeași perioadă din anii precedenți, scrie EFE miercuri, citând estimări ale Ministerului Sănătății din Federația Helvetică.

Temperaturile ridicate — care au atins niveluri record de 36 și 37 de grade Celsius, fără să coboare prea mult în perioada nopții — par a fi principala cauză a sporirii ratei mortalității, afirmă ministerul, fără a exclude și unele excepții.

Având în vedere aceste constatări, precum și prognoza meteorologică, potrivit căreia canicula reinstalată de miercuri se va prelungi până la sfârșitul săptămânii, autoritățile elvețiene au cerut adoptarea și respectarea unor măsuri speciale. Acestea vizează nu numai sănătatea publică, ci și pericolul de incendii, întreținut și de secetă. Prin urmare, s-a extins pe aproape întregul teritoriu al țării intredicția de a face foc în zona de munte.

În urmă cu 12 ani, valul de căldură deosebit de mare a provocat înregistrarea a peste o mie de decese în plus față de alți ani, după cum a informat Ministerul Sănătății.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble