Moţiunea de cenzură, respinsă în Parlament

Moţiunea de cenzură, respinsă în Parlament
|

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea a fost respinsă, fiind exprimate 207 opţiuni “pentru” şi opt “împotrivă”. În paralel, liberalii au organizat un miting în Parcul Izvor, în condiţii de ploaie, majoritatea participanţilor purtând umbrele.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost respinsă, că aceasta a fost “un eşec din toate punctele de vedere”, precizând că a decis să nu mai participe la “bătălii politice inutile” şi să se concentreze pe “actul de guvernare”. “Nu aveau cum să fie probleme, a fost un eşec din toate punctele de vedere pentru PNL-PDL, ziceau că aduc 15 mii de oameni, au adus o mie, erau mai mulţi jandarmi şi elevi, ziceau că au voturi pentru guvernare, evident că nu au, dar nu asta e marea problemă, marea problemă e că astăzi nu s-a discutat despre ce trebuie să facă Guvernul zi de zi pentru viaţa oamenilor, şi anume cred că azi trebuia să discutăm cum facem cu salariile, cum facem cu încălzirea pentru iarnă, cum facem cu proiectele europene, care-s efectele reducerii TVA, astea erau subiectele normale pentru moţiune”, a declarat premierul Victor Ponta, după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble