O explozie puternică a avut loc în urmă cu puţin timp în centrul Capitalei, într-un club.
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în explozia din Clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 27, 180 de persoane rănite, 100 au fost transportate la toate spitalele de urgenţă din Bucureşti, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a ajuns la faţa locului.

Martori: Explozia din club a fost provocată de artificiile din timpul spectacolului
Explozia de vineri seară din clubul din sectorul 4 al Capitalei, soldată cu zeci de morţi şi răniţi, a fost provocată de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan, a declatat agenţiei MEDIAFAX un martor.
Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.
Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta ieşind în valuri pe uşa de la intrare.Potrivit acestora, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 - 22.20, iar primele ambulanţe au sosit după circa un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti. Unora dintre cei răniţi li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenţia a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanţelor în curtea clubului.
Nu a fost nicio petrecere, nu a fost petrecere de Halloween. A fost un concert de muzică rock, a fost lansare de album. La finalul unei piese s-au dat artificii, o scânteie a ajuns pe stâlpul din stânga scenei, care a aprins un burete pentru acustică şi s-a aprins buretele şi apoi s-a extins spre tavan. Lumea a văzut că este grav şi ne-am îndreptat spre ieşire. Majoritatea a ieşit repede, alţii nu au reuşit să iasă, s-a creat îmbulzează. Nu s-a prăbuşit niciun tavan, nu s-a extins focul foarte mult, dar a fost foarte mult fum şi majoritatea a murit din cauza fumului. Nu ştiu câte persoane erau în club în acel moment, estimez în jur de 300 - 400.
UPDATE: Potrivit Mediafax, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. UPDATE. Vicepremierul Gabriel Oprea a explicat că a fost emisă alarmă generală în Ministerul de Interne şi că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat. UPDATE. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a explicat că nu poate să dea date oficiale, dar că s-a format o celulă de criză.
UPDATE. Reporterul Antena 3, Dana Cărbunaru, a explicat că bilanţul a ajuns la 21 de morţi şi 80 de răniţi."Nu vreau să vă dau date oficiale, există o celulă de criză, toată lumea a fost mobilizată şi încercăm să facem tot ce putem. Suntem asaltaţi cu numărul de cazuri foarte grave. Au fost trimise victimele la spitalele de urgenţă din Capitală."
Vicepremierul Gabriel Oprea este şi el în drum spre club."Suntem la faţa locului, cu domnul ministru Oprea. Putem confirma 18 decese, încă sunt scoşi oameni din club. Încercăm să salvăm cât mai multe persoane."




















