De sărbători, turiştii pot închiria cabane în Alba la preţuri între 3.500 şi 10.000 de lei

Proprietarii de pensiuni din Alba au pregătit oferte speciale pentru turişti de sărbători -plimbări cu sania, spectacole de colinde şi “baie la ciubăr” în natură, preţurile fiind cuprinse între 800 şi 2.000 lei. Doritorii pot închiria şi cabane în Munţii Apuseni, tarifele ajungând până la 10.000 lei. Ofertele pentru Crăciun şi Revelion pregătite de proprietarii de pensiuni din Munţii Apuseni pornesc de la câteva sute de lei şi ajung până la peste 2.000 de lei pentru cazare pe mai multe zile cu pensiune completă, dar şi alte facilităţi precum SPA, saună sau concerte private.

Astfel, la Arieşeni, un hotel de trei stele aflat în apropierea pârtiei de schi Vârtop oferă turiştilor pachete all inclusiv care pornesc de la 1.600 de lei pentru patru nopţi de cazare şi ajung până la 2.100 de lei pentru şapte nopţi de cazare, preţ care include şi acces gratuit la saună sau jacuzzi. Pentru petrecerea de Revelion hotelul a pregătit cu program artistic cu formaţii şi cântăreţi, dar şi cu focuri de artificii. Hotelul are trei apartamente şi 34 de camere, având o capacitate totală de aproximativ 120 de locuri.

În aceeaşi zonă, la o pensiune de trei margarete din apropierea pârtiei de schi preţurile variază între 800 de lei pentru patru nopţi de cazare în perioada Crăciunului şi ajung până la 1.500 de lei pentru patru nopţi cazare de Revelion, fiind incluse mese şi petreceri cu produse şi băuturi tradiţionale. Şi în staţiunea Albac, proprietarii de pensiuni se întrec în oferte, primarul Tiberiu Todea spunând că în zonă gradul de rezervare pentru Crăciun este de aproape 50 la sută, în timp ce pentru Revelion cele mai multe din locurile de cazare sunt ocupate, gradul de rezervare fiind de 90 la sută. “Credem că şi de Crăciun gradul de ocupare va creşte în ultimele zile deoarece mulţi turişti aşteaptă să vadă cum este vremea pentru a veni la munte. Preţurile în zonă sunt la nivelul celor de anul trecut, însă oferta este mult mai bogată. Turiştilor li se oferă petreceri cu produse tradiţionale, participări la seri de colinde, plimbări în natură sau participarea la tăiatul porcului după obiceiul nostru tradiţional din Apuseni”, afirmă Tiberiu Todea.

Mulţi proprietari de cabane din Munţii Apuseni au ales să închirieze integral unităţile de cazare, astfel încât costurile să fie mai scăzute. Turiştii vor trebui să îşi prepare singuri mâncarea sau să facă în fiecare zi focul. Dorin este un tânăr din Alba Iulia care a închiriat o cabană din Apuseni pentru Revelion, plătind 5.000 de lei pentru cinci nopţi de cazare. “Am închiriat împreună cu grupul de prieteni o cabană cu 16 locuri de cazare în zona Arieşeni, pentru care am plătit 5.000 de lei, un preţ bun, dar am dat un avans din luna octombrie. Avem bucătărie utilată, grătar, dar şi o mică parcare în curte”, a spus Dorin. Potrivit tânărului, majoritatea cabanelor care sunt închiriate integral nu mai sunt disponibile deoarece rezervările s-au făcut şi cu câteva luni în urmă. “Am căutat şi noi destul de mult până am găsit o cabană liberă deoarece multe erau rezervate din toamnă de grupuri din Bucureşti, în special”, a afirmat Dorin.

Preţul pentru închirierea unei cabane variază între 3.500 de lei şi 10.000 de lei, în funcţie de numărul de camere, amplasare sau facilităţi. “Lăsăm cabana pe mâinile turiştilor. Avantajul oaspeţilor noştri este că au întreaga cabană la dispoziţie cu toate dotările şi facilităţi. Oamenii sunt mulţumiţi că pot petrece sărbătorile cu prieteni şi rude, iar în cazul nostru rezervarea pentru Revelion am făcut-o în septembrie”, a spus unul dintre proprietarii cabanelor care a ales să îşi închirieze în acest an întreaga cabană. Proprietarii de pensiuni din Munţii Apuseni încearcă să îşi îmbie turiştii cu plimbări cu sania sau cu maşini de teren, participări la tăiatul porcului sau seri de colinde cu grupuri folclorice, însă există şi oferte mai inedite. Astfel, o pensiune de două margarete din Arşeni le propune turiştilor să încerce “baia la ciubăr”, în aer liber. Reprezentanţii pensiunii susţin că localnicii din zonă consideră ciubărul un fel de “jacuzzi moţesc”, iar senzaţia pe care o simt cei care încearcă baia fierbinte în natură este “unică şi originală”.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble