Vicepresedintele Camerei Deputatilor si totodata secretarul general al PDL, Ioan Oltean, participa la centenarul Colegiului National "Liviu Rebreanu" la Bistrita, joi, 19 mai 2011. CRISTIANA SABAU / MEDIAFAX FOTO.
Deputaţii au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Ioan Oltean, acuzat de corupţie în dosarul despăgubirilor ANRP, cu 186 de voturi “pentru”, 112 voturi “împotrivă” şi un vot anulat.
Deputaţii au început votul secret, cu bile, asupra celor două solicitări DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, acuzaţi de corupţie în dosarul ANRP. Liderii PNL şi PSD au anunţat că au votat în favoarea solicitărilor Justiţiei.
Ioan Oltean a declarat că şi-a făcut bagajul şi este pregătit să meargă în arest, dacă deputaţii vor încuviinţa cererea DNA. El a spus că a colaborat cu anchetatorii şi că măsura arestării preventive este “un abuz” pe care îl respinge cu “vehemenţă”. La rândul său, Cătălin Teodorescu a pledat nevinovat şi le-a cerut deputaţilor să voteze împotriva solicitării procurorilor.
Săptămâna trecută, pe 2 decembrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. În aceeaşi şedinţă, membrii comisiei au avizat, cu 15 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” şi 3 abţineri, solicitarea de arestare preventivă a colegului liberal Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz, la sfârşitul lunii noiembrie, de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru. Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.




















