Palatul Primăverii, aflat în administrarea RAAPPS, este deschis publicului, după 26 de ani de la căderea comunismului în România. Tot după 26 de ani, la reşedinţa foştilor dictatori a venit şi Cristian Gheorghiu, care lucra aici înainte de ‘89. Ultima dată când a văzut reşedinţa a fost în 22 decembrie 1989, când oamenii au luat cu asalt “palatul Ceauşeştilor” pentru a vedea dacă au robinete de aur sau nu. Mai târziu s-a dovedit că robineţii din “aur masiv” de fapt erau doar auriţi. O dată pe an venea o persoană care îi aduna pe toţi din casă şi îi ducea la Trezorerie pentru fi suflaţi cu un gram de aur.
Fosta reşedinţă a Ceauşeştilor a fost deschisă oficial publicului
Fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu, aflată acum în administrarea RAAPPS, a fost deschisă sâmbătă oficial publicului, intrând astfel în circuitul muzeal al Bucureştiului.
În Bulevardul Primăverii, la numărul 50, sâmbătă după-amiaza zeci de oameni stau la coadă pentru a vedea fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu. Deşi au făcut rezervare înainte pentru a putea vedea casa în care cuplul de dictatori şi cei trei copiii au locuit înainte de ‘89, oamenii sunt nervoşi că nu pot intra imediat.




















