În ciuda faptului că nu va reprezenta România la Stocklom, sătmăreanca Andreea Podina impruna cu membrii trupei Gasca de Acasă au făcut o figură frumoasă la Selecția Națională Eurovision 2016 de la Baia Mare. Marele învingător a fost Ovidiu Anton, aflat pentru a cincea oară într-o Selecţie Naţională. Piesa rock a acestuia, „Moment of Silence“, a impresionat juriul, întreg momentul artistului primind în total 54 de puncte.
Trupa Gasca de Acasa din care face parte si sătmăreanca andreea Carmen Podina si-au spus povstea vineri seară în cadrul semifinalei Selectiei Naționale Eurovion, clasându-se pe locul 9 din cei 12 semifinalisti.
În finala selecţiei naţionale de duminică seară, publicul a fost singurul care a ales reprezentantul României pentru scena de la Stockhom, dintre primele șase piese selectate de juruiu. Ovidiu Anton a fost astfel desemnat câstigătorul editiei Eurovision România 2016.
După ce au fost anunţate rezultatele votului publicului, Ovidiu Anton a mulţumit tuturor persoanelor care l-au susţinut. “Vă mulţumesc tuturor, mulţumesc publicului care a votat, mulţumesc comunităţii rock din România (...)”, a spus Ovidiu Anton.
El i-a adus un omagiu şi regretatului realizator de televiziune Titus Munteanu. “Titus Munteanu m-a învăţat că cel mai mare semn de superioritate este bunătatea”, a spus Ovidiu Anton.
Totodată, acesta a dedicat victoria sa “celor care au pus laţul pe cultura din România” şi au transformat-o într-o “iarbă seacă, o iarbă palidă, încercând să ne facă turmă”. “Noi nu suntem turmă, noi suntem lupi, noi suntem daci (...) Noi nu dormim, suntem aici, suntem puternici”, a mai spus Ovidiu Anton.
Concursul cântecului european se va desfăşura în acest an, la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai.




















