Cioloș: Am contestat din nou legea pensiilor speciale la CCR

Cioloș: Am contestat din nou legea pensiilor speciale la CCR

Guvernul a contestat din nou la Curtea Constituțională legea privind pensiile speciale, a declarat luni premierul Dacian Cioloș.

“Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională, chiar azi am semnat. (...) Din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea acum, ar continua să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, în mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat. Și, pe de altă parte, nu se respectă principiul contributivității, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou CCR să clarifice dacă aceste elemente, care în continuare sunt menținute în lege, sunt constituționale”, a spus Cioloș, la RRA. Totodată, premierul a precizat că impactul bugetar al aplicării legii în forma actuală adoptată de Parlament este în jur de 400 de milioane de lei pe an. Cioloș a reamintit că Executivul a contestat această lege prima dată când Parlamentul decisese asupra pensiilor speciale și a precizat că obiecțiile ridicate și acceptate de CCR “nu au fost integrate” de Legislativ. În opinia prim-ministrului, ideea de pensii speciale riscă să afecteze însăși consolidarea sistemului de pensii. “Ideea de pensii speciale, dacă avem multe astfel de categorii care acumulează pensii speciale, (...) riscă să afecteze însăși consolidarea ideii și a sistemului de pensii din România”, a adăugat șeful Guvernului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble